Primul fel de mâncare la care mă gândesc atunci când fac planuri de vacanță în Delta Dunării, este saramura de pește, ba plachia, ba nu, borșul sau storcegul!?… Sunt un pic nehotărâtă, dar acum mă gândesc la saramura pe care am mâncat-o la Mila23 și care mă face să înghit în sec, de poftă!
Saramura de pește se gătește peste tot în zona Dobrogei dar unde se mănâncă cea mai bună saramură de pește?
Milă 23 este un sat aflat exact în centrul Deltei Dunării. Denumirea de Mila 23 vine de la milele marine în care este măsurat brațul Sulina, satul aflându-se la 23 de mile marine față de punctul de pornire al canalului Sulina, după vechiul curs.
Populația locală este formată majoritar din lipoveni ruși (staroveri – credincioși de rit vechi) și ucraineni, oameni cu credință în Dumnezeu, ce și-au păstrat tradițiile și obiceiurile cu care au venit străbunii lor pe meleaguri Dobrogene, cu câteva sute de ani în urmă.
Pe lângă casele cu palisade albastre și frontoane sculptate din lemn, au păstrat și lăsat moștenire, din generație în generație, zeci de rețete de mâncăruri cu amprentă profund lipovenească.
Este știut faptul că lipovenii sunt pescari neîntrecuți, ce pescuiesc pentru a-și asigura hrana de zi cu zi, iar astăzi încă prepară peștele după vechile rețete inventate de pescari, atât pentru familie cât și pentru turiști.
De asemenea, trebuie să menționez că lipovenii sunt oameni prietenoși, ce-și deschid ușile cu lejeritate și bunăvoie în fața străinilor. Odată intrat în casele lor, poți să fii sigur că vei auzi poveștile străbunilor, îți vor împărtăși din obiceiurile și cultura lor dar, mai ales, vei degusta din preparatele tradiționale lipovenești.
Astfel, borșul de pește, știuca umplută, plachia, chifteluțele din pește (numite aici piftele), saramura de pește, blinî (clătite cu urdă sau brânză) și alte rețete lipovenești, sunt preparate ce îți vor satisfice papilele gustative în casele sau pensiunile lipovenilor de la Mila23.
Buncii Mădălinei, de la care am preluat poveștile lipovenilor, preparau saramură din știucă, biban sau șalău, de dimensiuni mici. Aceștia erau copți în sare, pe tablă. Apoi peștele se opărea în apă clocotită, care se scurgea la final. Se prepară un sos din ardei iute, sare, oțet și ulei, care se servea cu peștele. Alternativ se pregătea repede o salată de ceapă cu oțet și se servea cu saramură.
Astăzi, în casă Mădălinei, rețeta de saramură este un pic mai elaborată. Această se prepară din crap, somn, șalău, știucă sau biban. Peștele se coace pe tablă, pe pat de sare sau direct pe grătar. Se adaugă legumele: roșiile, ardeii și ceapa, coapte și ele în același mod ca și peștele. Pătrunjelul, oțetul, piperul, cimbrul, foile de dafin și mujdeiul de usturoi înnobilează saramură.
Tot secretul unei saramuri reușite constă în zeamă. “Dacă zeama este bună, mănânci o oală întreagă”, așa cum spune Mădălina, prietena mea de la Milă 23.
Peștele curățat se frige pe grătar, plită sau tablă presărată cu sare mare (depinde unde sunteți când faceți acest preparat). Dacă se frige pe tablă sau plită, peștele nu se sărează în prealabil.
Roșiile, ardeii grași și iuți se coc pe grătar, apoi se curată de pielițe și se taie fâșii sau rondele.
Se pune la fiert o oală cu cca 500 ml apă (sau suficient cât să acopere peștele), se adaugă sare, cimbru și se lasă să dea în clocot. După ce a clocotit se adaugă amestecul de legume coapte și tăiate rondele sau fâșii, se lasă să fiarbă, cca 2-3 min. Se oprește focul și se adaugă peștele, se pisează usturoiul, care se adaugă cam la 10 minute după ce s-a oprit focul. Se acoperă și se lasă 15-20 de minute, să se infuzeze bine toate gusturile.
Se servește cu mămăliguță.
Au contribuit: Loredana LEU și Mădălina BUHAEV
Madi este o minunată lipoveancă din satul Mila23, care, alături de mama ei, gătește în gospodăria locală în care oferim mesele de prânz pentru
excursiile de o zi
în acest sat.
Tot în gospodăria lor avem și campările la cort din
turele de canoe
așa că și cei care participați la aceste ture, aveți ocazia să degustați preparate tradiționale din pește, gătite impecabil.
Îți place această pagină? Distribui-o, să afle și prietenii tăi despre ea.