Zonele strict protejate din Delta Dunarii

Delta Dunării face parte din patrimoniul UNESCO și este clasificată ca rezervație a Biosferei, la nivel național și ca parc național la nivel internațional. La nivelul Rezervației există așa numita zonare funcțională, asupra căreia nu insist acum, una dintre aceste zonări purtând denumirea de zone strict protejate, despre care vom discuta în acest articol.

Înainte de toate, haideți să lămurim puțin, complicata etichetare a Deltei Dunării pentru că de multe ori duce la confuzii.

Patrimoniul mondial UNESCO

În 1972 a fost aprobată propunerea UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) de protejare a bunurilor culturale și naturale din lume, prin Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural. Este un concept foarte complex, dacă doriți detalii despre acesta, găsiți pe net.

Rezervație a Biosferei

Este o arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ internațional și ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, în conformitate cu necesitățile privind scopul de protecție și conservare a unei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice a acesteia, în cadrul programului „Omul și Biosferă”.

Zonă umedă de importanță internațională

Zonele umede de importanță internațională reprezintă teritorii și întinderi de apă care includ diferite tipuri de ecosisteme umede și corespund criteriilor de evidențiere a zonelor umede de importanță internațională ale Convenției RAMSAR, deținând o bogată diversitate biologică și având un rol important pentru păsările acvatice.

Convenția RAMSAR

The Ramsar Convention on Wetlands, este un tratat interguvernamental (sub egida UNESCO) asupra zonelor umede că habitat al păsărilor acvatice la nivel internațional. Tratatul a fost semnat la 2 februarie 1971 în orașul iranian Ramsar și a intrat în vigoare la 21 decembrie 1975.

Obiectivul declarat al semnării Convenției este acela de protejare a biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a zonelor umede (întinderi de ape stătătoare sau curgătoare, mlaștini, turbării, bălți sau luciu de apă marină ce nu depășește o adâncime maximă de șase metri) ca habitat al păsărilor acvatice.

Convenția de la Ramsar are ca scop menținerea caracterului ecologic a zonelor vizate, prin implementarea unei abordări a ecosistemului în contextul unei dezvoltări durabile.

Parc național

Conform standardelor IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), Parcul național este un teritoriu bine delimitat prin lege, unde se respectă anumite reguli impuse cu scopul de a proteja mediul natural (fauna, flora și cadrul natural) de activitățile omului. Scopul este protejarea biodiversității naturale și nu activitățile economice.

Zone strict protejate (în cadrul Rezervației Delta Dunării)

În cadrul zonării funcționale a ARBDD, una dintre poziții este zona strict protejată și înseamnă: Zone ce sunt protejate în mod obligatoriu şi reprezintă eşantioane foarte puțin deranjate, reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice din rezervaţie.

La ora actuală (Martie 2020), există 20 de asemenea zone ce ocupă o suprafaţă totală de 50 904 ha (8,7% din suprafaţa rezervaţiei).

În unele dintre aceste zone este permisă activitatea economică (limitată), în altele intrarea fiind strict interzisă. Haideți să vedem care sunt aceste zone și de ce au nevoie de protecție.

Pentru o mai bună vizualizare a acestor zone, descarcați harta zonării în Delta Dunării (sursă hărții: ARBDD).

1. Roșca Buhaiova (9.625 ha)

Zona Roșca – Buhaiova se află în Nordul Deltei Dunării, în nordul lacului Merheiul Mare, între localitățile Chilia Veche și Periprava. Este constituită dintr-un complex de lacuri, gârle. Zona Roşca-Buhaiova figurează pe lista rezervaţiilor naturale din România încă din anul 1970, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervaţie a biosferei (împreună cu Pădurea Letea). Include o mare diversitate de biotopi¹ reprezentativi pentru Delta fluvială (plauri plutitori şi fixați, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, marginea vestică a grindului marin Letea, marginea estică a grindului continental Chilia, gârle naturale, terenuri inundabile, zăvoaie de sălcii etc.). Nucleul acestei zone cu regim de protecţie integrală îl constituie lacurile Roşca şi Buhaiova și fauna aferentă. Zona Roșca – Buhaiova prezintă o remarcabilă diversitate reprezentată de mamifere: vidră, nurcă, hermelină, bizam, șacal, enot, vulpe, mistreţ etc., de pasări: prezența celei mai mari colonii de pelican comun din Europa, a coloniilor mixte de stârci, aproape majoritatea speciilor de rațe şi pasări mici, caracteristice Deltei, precum şi a unei bogate faune de nevertebrate. Aceeaşi bogată diversitate este prezentă şi sub aspectul vegetației. Pe lângă întinderile largi de stuf, bazinele acvatice stagnante sunt invadate de specii de nufăr (alb şi galben), piciorul cocoşului. În apele sărace în nitraţi, din unele japșe sau ochiuri de apă dintre plauri, apar plantele carnivore Utricularia şi Aldrovanda. Flora submersă este alcătuită din majoritatea speciilor cunoscute şi din alte ape continentale. În stufărişurile compacte se concentrează aproape toată flora europeană de plante amfibii.

Importanța menținerii acestei zone ca “strict protejată” este uriașă. Pe lângă protecția vegetației, reprezintă ultimul bastion al cuibăririi pelicanului comun în Delta Dunării (implicit în România). Dacă în alte țări (ex Bulgaria), se fac efortui uriașe pentru a se crea condiții de cuibărit pentru această specie deosebit de importantă atât pentru natură cât și pentru viitorul turismului în Delta Dunării, ca activitate economică sustenabilă, noi trebuie doar să păstrăm vie această colonie.

Marile pericole la care este supusă zona Roșca – Buhaiova sunt incendierile de vegetație ce au loc de toamna până primăvara, stârnite de oameni lipsiți de discernământ, intrarea neautorizată în colonie a unor elemente negative autointitulate “fotografi de wildlife” și zborurile neautorizate pe deasupra coloniei a avioanelor mici sau a altor aparate de zbor, pe durata cubaritului.

Intrarea în această zonă este strict interzisă.

2. Zona Letea (2.825 ha)

Zona cu regim de protecţie integrală Letea, este aşezată pe grindul cu acelaşi nume, unul dintre cele mai vechi grinduri ale Deltei Dunării.

Adusă în atenția oamenilor de știință încă din anii ’20 și având cauza susținută de Regele Ferdinand, îndrăgostit de botanică și de zona Periprava – Valcov (Valcovul a făcut parte până în 1940 din România Mare), zona forestieră naturală Letea a fost pusă sub ocrotire încă din anul 1930, fiind printre primele zone din România pusă sub o formă de protecție. În 1938 i se schimbă titulatura în rezervație naturală, după modelul actualului Parc Național Retezat și intră pe lista rezervațiilor din România, alături de Parcul Național Piatră Craiului. Este începutul declarării zonelor naturale speciale din țara noastră ca arii protejate sau parcuri naturale / naționale. Primele zone din România puse sub protecție, de Regina Maria, în 1927, au fost Dealul Consul (locul preferat de pictură al Reginei) și Poiana Regelui Ferdinand, din Valea Teilor, ambele din Dobrogea.

Ocupă un relief puţin înalt fața de restul Deltei Dunării, cu dune fluvio-marine, paralele cu țărmul mării, care găzduiesc pădurea cu acelaşi nume ce reprezintă un tip particular de vegetaţie. Pădurea care se dezvoltă în spaţiul dintre dunele de nisip, sub forma unor fâşii late de 10-250 m (haşmacuri) este alcătuită, în principal, din: stejarul de luncă, stejarul brumăriu, plopul alb, plopul negru, frasinul de luncă, frasinul de baltă, teiul alb, ulmul şi, foarte rar, arinul negru. O caracteristică a zonei o constituie abundenţa plantelor căţărătoare care conferă pădurii un aspect subtropical. Pădurea se extinde către Marea Neagră în mod natural, prin speciile de avangardă: porumbar, cătină roşie, cătina albă care în unele porţiuni, către litoral, se dezvoltă luxuriant, alcătuind adevărate baraje impenetrabile. În desișul vegetal se întâlnesc, de asemenea, şi alte specii rare: volbură de nisip, brânduşă de nisip. Fauna este reprezentată de codalb și păsăret de pădure, șacali, iepuri şi aproximativ 1.600 specii de insecte identificate până în prezent. Tot la capitolul faună trebuie menționați și caii sălbatici (sălbăticiți). Administrația pădurii susține că sunt în jur de 2000 de cai ce aduc grave prejudicii pădurii însă nimeni nu calculează câte prejudicii sunt aduse pădurii de și mai multele mii de vaci, oi și capre ce pășunează aici.

Printre amenințările la care este supusă zona protejată Pădurea Letea se află în primul rând turismul făcut “lăutărește” de oameni lipsiți de o minimă educație. Invazia turistică din ultimii ani a lăsat urme adânci în peisajul Letei. Dune călcate cu ATV-urile, liane smulse din copaci de turiști de ocazie care habar nu aveau de ce au ajuns aici. Din fericire, în ultimii 2 ani s-au luat măsuri de protecție mai drastice, rămânând doar două trasee pentru vizitatori și un pădurar care supraveghează intrarea mașinilor în pădure.

Dubla administrare, ARBDD și RNP îngreunează mult luarea oricărei decizii și derularea planurilor de management al zonei.

Intrarea în această zonă se face cu respectarea regulilor: Urmarea traseului turistic, este interzisă orice activitate (inclusiv fumatul!), cățăratul în copaci sau pe liane, colectarea plantelor, zgomotele puternice (dacă nimeriți pe lângă ciudățenia de “ghid” care vine cu boxa după el că să fie auzit de turiști, vă rog să-l informați și pe el despre acest lucru).

3. Zona Grindul și Lacul Răducu (2.500 ha)

Declarată zonă strict protejată în anul 2000, zona cu regim de protecţie integrală Grindul și Lacul Răducu este situată în partea centrală a deltei maritime, în sudul formaţiunilor de grinduri Letea și în nordul Brațului Sulina. Zona cuprinde lacuri cu apă dulce alimentate din ultimul braţ al marelui «M», situate într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia şi Sulina. Bazinele acvatice sunt înconjurate de grinduri marine cu soluri sărace, mobile sau slab fixate, pajişti stepice și zone inundate temporar. Ghiolurile Răducu şi Răduculeţ găzduiesc o faună piscicolă specifică zonei, care prin izolarea bazinelor respective asigură condiții de hrană și reproducere pentru mai multe specii de pești printre care: lin, somn, crap știucă, biban sau plătică.

În arealul rezervației sunt semnalate mai multe elemente de floră specifică zonelor nisipoase umede, cu specii de: pipirig, alior de baltă, rogoz sau pir de mare.

Amenințările la care este supusă această zonă strict protejată sunt cele generale, incendierea stufului și intrarea oamenilor în zonă, pentru pescuit, pășunat sau alte activități.

4. Zona Lacul Nebunu (115 ha)

Lacul este situat în complexul lacustru Şontea-Furtuna, cuprinzând lacul Nebunu şi zona adiacentă, delimitată de gârla Şontea la sud şi de limitele lacului Nebunu la vest, nord şi est. Lacul Nebunu şi împrejurimile sale constituie o zonă lacustră de mică întindere, caracteristică deltei fluviale, ce găzduieşte biocenoze² specifice, adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură. Sunt asigurate în această zonă condiţii bune de cuibărit pentru rațe şi pentru hrană limicolelor³, în lunile de vară. Datorită izolării sale, lacul asigură condiţii optime de reproducere şi creştere pentru fauna piscicolă specifică lacurilor de întindere redusă şi adâncime mică.

Amenințări: “Operatorii e turism” și pescarii ce intră primăvara, când sunt apele mari, cu bărci cu motor în aceste locuri, incendierile de vegetație.

Intrarea în această zonă este strict interzisă.

5. Zona Vătafu – Lunguleț

Zona este situată în complexul lacustru Roșu-Puiu cuprinzând bazine acvatice naturale, lacurile Porcu, Porculeț etc. Zona a fost selecţionată pe considerentul că aceasta cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japșe, depresiuni, formaţiuni de plauri plutitori şi fixați, pajişti halofile⁴ şi este caracterizată, în principal, prin existența biocenozelor adaptate la condiţiile de viaţa eurihaline⁵. Complexul de lacuri şi grinduri fluvio-marine reprezintă, de asemenea, prin formaţiunile de plauri, flora şi fauna specifice acestor biotopi preponderent stuficoli, un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic şi cormoranul mic în colonii mixte de stârci, precum şi pentru conservarea pajiştilor halofile.

Amenințări: “Operatorii de turism” și pescarii ce intră primăvara, când sunt apele mari, cu bărci cu motor în aceste locuri, incendierile de vegetație.

Intrarea în această zonă este strict interzisă.

6. Zona Grindul și Pădurea Caraorman (2.250 ha)

Zona protejată a Pădurii Caraorman ocupă partea centrală a grindului cu acelaşi nume, grind de origine marină ce cuprinde cele mai dezvoltate şi reprezentative dune denudate (neacoperite de vegetație) din Delta Dunării. Nucleul valoros, în suprafaţă de aproximativ 700 ha cuprinde, alături de un variat arboret de luncă format din plop, frasin şi stejar, subarboret de zălog, salcie, tamarin etc. Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare monumentale de stejari, cu diametre între 4,20 – 4,70 m, cu vârste de peste 400 ani. Ca şi în pădurea Letea, asociaţiile vegetale găzduiesc animale nevertebrate, îndeosebi insecte şi vertebrate (mamifere și pasări).

Intrarea în această zonă se face cu respectarea regulilor: Urmarea traseului turistic, este interzisă orice activitate (inclusiv fumatul!), cățăratul în copaci sau pe liane, colectarea plantelor, zgomotele puternice.

7. Zona Sărături – Murighiol (87 ha)

Zona Sărături este situată între localităţile Murighiol şi Plopu. Lacul Sărături Murighiol este situat în terasa Dunării, are o lungime de circa 2 km şi o lăţime maximă de 500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate de tip cloro-sulfatic, caracterizate prin marea bogăţie de zoo şi fitoplancton. Complexul salmastru găzduieşte colonii de chire, chirighițe și pescăruși. Aici cuibăresc abundent piciorongul, raţe de diferite specii, avoseta, corcodeii cu mari, cu gât negru și roșu. În timpul iernii, îngheţul tardiv al luciului de apă (datorat caracterului salmastru) determină o mare concentrare a gâștelor, care găsesc aici adăpost şi hrană din abundenţă.

Până în 2019 a fost zonă de cuibărit pentru Pescărușul mediteranean dar, din cauza secetei, apele lacului au scăzut puternic în 2019 și 2020, insula lor de cuibărit s-a unit cu malul iar colonia a dispărut.

Amenințările la care este supusă această zonă sunt multiple: groapa de gunoi aflată în proximitate și de la care zboară permanent plastice în lac; substanțele chimice folosite în agricultură, pe versanții dealurilor din imediată apropiere și care, la ploi, ajung în apă; braconajul cinegetic; pășunatul pe malul lacului, mai ales când ciobanii sunt însoțiți de câini care distrug cuiburile și mănâncă ouăle și puii pasărilor de țărm; unii “pasionați” de fotografie care trec peste etică și deranjează puternic pasările, mai ales în perioada de cuibărit.

Este strict interzisă intrarea cu mașinile până la malul apei. Se poate intra pe jos până la observatorul de pasări, cu discreție, fară mișcări bruște și fară zgomote.

8. Arinișul Erenciuc (50 ha)

Este cea mai mică zonă strict protejată din Delta Dunării. Zona cuprinde arinişul situat de o parte şi de alta a canalului de acces în lacul Erenciuc, fiind delimitată la sud, de braţul Sfântu Gheorghe, la nord, de lacul Erenciuc, limitele estică şi vestică fiind limitele suprafeţei forestiere. Această zonă este singura zonă forestieră din Delta Dunării în care arinul negru se dezvoltă compact.

Din păcate, față de perioada în care a fost înființată zona strict protejată, numărul arinilor a scăzut considerabil.

Amenințările sunt: tăierea arborilor, incedierea vegetației.

Poate fi vizitată din barcă, accesul pe mal fiind interzis.

9. Zona Insula Popina (98 ha)

Insula Popina este situată în nordul lacului Razim, în apropierea amenajărilor piscicole Iazurile şi Sarinasuf şi a localităţii Iazurile. Insula Popina reprezintă un rest de grind continental stincos, cu înălțimea de 47 m, care constituia un loc important de popas al păsărilor migratoare şi de cuibărit pentru călifarul alb până la intrarea vacilor la pășunat. În prezent nu mai cuibărește nici un călifar pe insulă. Primăvara, în această zona cu vegetaţie săracă şi pitică se pot întâlni păsări de mlaştină, păsări de pădure: privighetoarea roşcată, presură cu cap negru, ciocârlia de Bărăgan. Izvoarele termale prezente în malul nordic al insulei (încă nestudiate) conferă insulei un plus de interes ştiinţific. Fauna de nevertebrate (de asemenea, insuficient studiată) cuprinde rarităţi. În 1965, aici a fost semnalat păianjenul Văduva Neagră dar ulterior nu a mai fost regăsit, a mai fost semnalat un miriapod mediteranean, Cârcăiacul (Scolopendră cingulata) dar încă nu s-a studiat suficient acest aspect. Însă, Insula Popina este singurul loc din lume unde găsim cosașul dobrogean (Isophya dobrogensis), endemic.

10. Zona Sacalin – Zătoane (21.410 ha)

Este cea mai mare zonă de protecție integrală. Zona Sacalin-Zătoane cuprinde complexul de lacuri, gârle şi grinduri, fiind situată în partea de sud a insulei Dranov, în suprafaţă totală de 19.340 ha, şi zona de melea (lagună) cuprinsă între insulele Sacalinul Mare, Sacalinul Mic şi limita continentală a Deltei Dunării, în suprafaţă de circa 2.070 ha. Situată în estul depresiunii Dranov, zona Sacalin-Zătoane este una dintre cele mai vechi părţi ale deltei fluvio-marine, caracterizată printr-o succesiune de grinduri marine tinere, nisipoase, aproximativ paralele cu litoralul, alternând cu lacuri puţîn adânci sau izolate şi de o întrepătrundere a apelor marine (pe gârle cu deschidere directă în mare) cu cele fluviale (prin canale şi gârle). Cele două lacuri principale, Zătonul Mic şi Zătonul Mare, din cauza abraziunii marine îşi lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră. Lacurile oferă condiţii ideale pentru cuibăritul lebedei mute şi pentru hrană speciilor limicole, abundente, de asemenea, şi pe insula Sacalin, unde se află şi cea mai mare colonie de chire de mare. Atât luciurile de apă cât şi grindurile şi plaja litorală sunt locuri de maximă concentrare a ornitofaunei în timpul migraţiei de primăvară – toamnă. Insula Sacalin, în formă de semilună, alcătuită din nisip amestecat cu cochilii, săracă în vegetale de sărătură, reprezintă zona cea mai importantă de cuibărit și migraţie pentru o mulțime de specii de păsări. Amenințările la care este supusă și această zonă sunt multiple: incedierea vegetației, intrarea pescarilor atât în zona de Deltă cât și pe cordonul litoral unde își fac tabere pentru pescuit, pășunatul. În special pe insula Sacalin, numărul mare de vaci afectează foarte tare pasările care își fac cuiburi pe sol, fiind călcate în picioare de animalele care pasc.

Intrarea în această zonă este strict interzisă. Poate fi văzută parțial, din barcă, în zona satului Sfântu Gheorghe, unde se poate merge cu barca în interiorul lagunei dar este strict interzisă debarcarea pe mal.

11. Zona Periteaşca – Leahova (4.125 ha)

Situată în complexul lagunar Razim-Sinoe, zona reprezintă un mozaic de grinduri uşor halofile şi lacuri puţin adânci (Periteaşca, Cosna, Pahome, Ranec, Leahova), aflate într-un proces de continuă îndulcire după închiderea Gurii Portiţa şi consolidarea plajei litorale. Caracteristicile sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim, precum şi biocenozele adaptate la variaţii mari ale salinităţii.

Rezervația adăpostește și asigură condiții de cuibărit și hrană pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, dintre care: călifar alb (Tadorna tadorna), gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis), gârliță mare (Anser albifrons), gârliță mică (Anser erythropus), rață mare (Anas platyrhynchos), pelican creț (Pelecanus crispus) sau pelican comun (Pelecanus onocrotalus).

În arealul rezervației naturale este semnalată prezența mai multor specii floristice, printre care: varză de mare (Crambe maritimă), ochiul lupului (Lycopsis arvensis), ghirin (Suaeda splendes), alior (Euphorbia seguieriana, specie cunoscută și sub denumirile populare de laptele cucului și laptele câinelui), raigras aristat (Lolium multiflorum) sau cornaci (Trapă natans).

Este supusă acelorași amenințări ca și zona Sacalin – Zătoane iar intrarea este strict interzisă.

12. Capul Doloșman (125 ha)

Zona este reprezentată de extremitatea estică a promontoriului Doloşman din apropierea localităţii Jurilovca, cuprinzând amplasamentul ruinelor cetăţii greco-române Argamum şi zona de abrupt a falezei acestui promontoriu, până la staţia de pompare pentru irigaţii Sălcioara.

Rezervația adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire pentru păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cu specii de: pietrar negru (Oenanthe pleschanka), drepneaua neagră (Apus apus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), lăstun de stâncă (Ptyonoprogne rupestris) sau ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha calandra).

În arealul rezervației este semnalată prezența unui mamifer : dihorul pătat (Vormela peregusna), precum și a mai multor specii de reptile (țestoase, șopârle, șerpi) și de broaște.

Vegetația este constituită din elemente floristice cu specii de plante rare, printre care: centaurea (Centaurea jankae și Centaurea tenuiflora), sânziană (Galium humifusum), garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium) sau măselariță (Hyoscyamus niger).

Zona este vizitabilă (pe jos), fară zgomote și deranjarea în vreun fel a pasărilor și animalelor.

13. Grindul Lupilor (2075 ha)

Grindul Lupilor este un grind maritim care separă apele Lacului Sinoe de cele ale Lacului Zmeica, mai precis se află la jumătatea complexului lagunar Razelm-Sinoe, mărginit la nord-vest de lacurile Zmeica și Golovița, la nord de canalul 5 și la sud și est – sud-est de lacul Sinoe, și la o depărtare de 40 de km nord de Constanța.

Datorită poziţiei sale, între lacurile Razim şi Sinoie, având cotele reliefului reduse (0,5-1,5 m altitudine) şi o vegetaţie specifică solurilor nisipoase de origine marină, zona reprezintă un important refugiu de cuibărit şi hrănire a păsărilor. Îndeosebi în perioada migraţiei de toamnă, zona devine o impresionantă concentrare a faunei ornitologice şi, în special, a oaspeţilor de iarnă (gâşte,raţe), deoarece în lacul Sinoie apa este mai sărată la sud de grindul Lupilor decât la nord, spre Razim. Datorită cotelor reduse şi a condiţiilor favorabile, zona are şi o mare importanța pentru reproducerea naturală a peştilor din speciile: crap, şalău, plătică.

Amenințările sunt: Presiunile constante asupra administrației rezervației, pentru permiterea de construcții în zona strict protejată, vânătoarea ilegală, turiștii care vin vara în căutare de locuri de campare retrase.

Intrarea este strict interzisă.

14. Zona Istria – Sinoe (228 ha)

Zona Istria-Sinoie este amplasată în partea sud-vestică a Rezervației Delta Dunării, în extremitatea nord-estică a grindului Saele şi cuprinde promontoriul constituit din şisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria şi o porţiune din grindul Saele, situată între şoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntaşi şi partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km. În zonă există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb, raţe, gâşte. Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înfiinţată în anul 657 î.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, şi bogăţiei în peşte a acestei zone.

15. Grindul Chituc (2.300 ha)

Este un grind maritim care separă apele Lacului Sinoe (mai precis ale complexului lagunar Razelm-Sinoe) de cele ale Mării Negre.

Zona este valoroasă pentru configuraţia morfologică caracterizată de succesiunea de cordoane, dune şi lacuri, cu predominanța acestora din urmă, orientate pe o direcţie piezişă pe linia actuală a ţărmului şi având o dispoziţie în evantai. Vegetaţia este caracteristică zonelor litorale cu sol nisipos sărăturat. Are importanța în migraţia păsărilor şi pentru iernatul acestora, apele salinizate din zona îngheţând la temperaturi mai joase.

Este o zona puternic amenințată de construcții și turiști lispiti de educație care intră și campează în cele mai sălbatice zone, distrugând cuiburile pasărilor și deranjând frecvent fauna.

Intrarea este strict interzisă în zona de protecție, existând și o barieră pe drumul principal.

16. Zona Lacul Rotundu (228 ha)

Lacul Rotundu este situat în complexul lacustru Somova-Parcheş, în partea vestică a complexului. Zona este delimitată la est de lacul Telincea, la sud de horstul dobrogean, la vest de lacul Saon, iar la nord, de limita nordică a lacului Rotundu. Lacul Rotundu este un lac tipic de luncă din zona inundabilă a Dunării, complexul lacustru Somova-Parcheş fiind ultima zonă de acest fel neafectată de îndiguiri. Zona lacului Rotundu prezintă interes deosebit, fiind reprezentativă pentru studiul şi conservarea biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură, precum şi pentru reproducerea ciprinidelor.

17. Lacul Potcoava (652 ha)

Arealul vizează zona dintre lacurile Babinţii Mari, Babinţii Mici şi Potcoava, inclusiv lacul Potcoava, fiind situată între lacurile Gorgova şi Obretinul Mic, limita nordică fiind paralele cu braţul Sulina. Zona se caracterizează prin existența unei colonii mixte de stârci, ţigănusi, egrete şi cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic, buhaiul de baltă, raţa pestriţă, raţa cu ciuf, corcodelul cu gât roşu, codalbul etc., precum şi loc de hrănire pentru multe specii de păsări. Zona constituie, de asemenea, loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline şi mistreți. Fauna piscicolă este reprezentată de o serie de specii periclitate – caracudă, linul.

18. Lacul Belciug

Zona cu regim de protecţie integrală lacul Belciug este situată în insula Dranov, în ultima meandră a braţului Sfântu Gheorghe (km 20 – km 25) şi cuprinde lacul propriu-zis, în limitele malurilor, la nivelurile maxime ale Dunării. Datorită izolării şi adâncimii mari, circa 7 m, lacul constituie un loc deosebit de favorabil pentru conservarea unor specii ale faunei piscicole în pericol de dispariţie (caracudă, lin, văduviţă). Zona este, de asemenea, şi un loc important loc de hrănire pentru numeroase specii ale faunei ornitologice, reprezentate de stârci, egrete, rațe etc.

19. Zona Insula Ceaplace (117 ha)

Este situată în partea de nord a lacului Sinoe, în apropiere de limita zonei de protecție Grindul Lupilor. Cu o suprafață de 0,6 ha și o lungime de 4.514m, insula de formă unui atol delimitează în nord-vestul lacului un golf de mici dimensiuni.

În jurul insulei s-a constituit din anul 2010 o rezervație științifică constând din luciul de apă al lacului Sinoe, până la o distanță de aproximativ 1km de centrul ei. Suprafața totală a rezervației este de 117 ha, incluzând luciul de apă. Rezervația științifică este unul din cele două locuri din România care adăpostesc colonii de pelicani creți (Pelecanus crispus) și cea de-a treia colonie de pelicani creți că mărime din Europa, o specie aflată în pericol de extincție la nivel mondial. Insula este un loc important de popas și pentru pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), dar și pentru alte specii, în special păsări acvatice

Accesul persoanelor neautorizate este interzis pe insulă și în zona rezervației.

20. Zona Prundu cu Păsări (187 ha)

Insulele Prundu cu păsări sunt două insule apropiate situate în partea de sud-vest a lacului Sinoe, aproape de mal. Cu o suprafață aproximaivă de 1,4 ha și o lungime de 5.468m, insulele au formă unor atoluri.

În jurul insulelor s-a constituit din anul 2010 o rezervație științifică constând din luciul de apă al lacului Sinoe, până la o distanță de aproximativ 1 km de centrul ariei. Suprafața totală a rezervației este de 187 ha, incluzând luciul de apă. Rezervația științifică adăpostește o colonie mixtă de păsări dintre care mai importante sunt lopătarul (Platalea leucorodia) și pelicanul creț (Pelecanus crispus). Insulele sunt un loc important de popas și pentru pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), dar și pentru alte specii, în special păsări acvatice.

Accesul persoanelor neautorizate este interzis pe insulă și în zona rezervației.

Glosar

¹ Biotop = un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe care se dezvoltă o biocenoză . În structura biotopului sunt incluse substanțele anorganice, factorii geografici, mecanici, fizici, fizico-chimici și relațiile dintre acești factori. Structura biotopului determină configurația ecosistemului, ea putând fi caracterizată de diferite tipuri de mediu: continental, insular, edafic, acvatic etc.

²Biocenoza = totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză), care interacționează între ele și care conviețuiesc într-o biosferă (biotop), formând cu acesta un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației.

³Limicole = Păsările limicole sau păsările de țărm sunt păsări care trăiesc în zona malului apelor, sunt bune zburătoare pe distanțe mici, se hrănesc cu animale acvatice pe care le scot din sol, de sub pietre sau de pe fundul apelor puțîn adânci, cu ajutorul ciocului.

⁴Halofile = cu conținut mare de sare. Organisme halofile: organisme care sunt adaptate să trăiască într-un mediu sărat.

⁵Eurihaline = Cu o tolerantă mare fată de salinitatea mediului.