Șacalul auriu (Canis aureus moreoticus)

De obicei auziți aproape exclusiv știri negative legate de șacal, la tv apare descris ca ” fiară” , ” bestia” sau alți termeni tâmpiți, tipici știrilor subțiri. Că face prăpăd în populația de animale sălbatice sau domestice (aici nu e clar pentru reporterii cu puțini neuroni), că fură etc. Ce mai, un derbedeu notoriu, mai lipsește să-l vedem arestat de Poliția Rutieră sau aruncând în aer cu euro pe ritmuri de manele.

Canis aureus moreoticus este subspecia care trăiește în Europa. Sunt mai multe subspecii de șacal auriu, dar diferențele între ele sunt mici. Șacalii sunt împărțiți în trei specii, dintre care două trăiesc în Africa. Speciile africane sunt mult mai vechi și mai puțin înrudite cu șacalul auriu.

Șacalul auriu a evoluat dintr-un canid primitiv acum 1,9 milioane de ani. Este o specie de canid bazală, primitivă, mult mai veche decât lupul, de care îl despart cam 800 000 de ani de evoluție.

Deși este prezentat ca o ciudățenie nouă, trebuie să știți că poate fi considerat într-un fel o specie europeană. Cea mai veche fosilă din Europa provine din Grecia și are cca 6900 de ani. A apărut pe continentul european la sfârșitul ultimei ere glaciare, prin expansiune din India (unde se retrăsese acum 37000 de ani, e mai complicat). Deși arealul sau includea majoritatea țărilor mediteraneene și Balcanii, mențiunile istorice despre șacal sunt puține. Este și normal, e o specie mică, retrasă, foarte greu de văzut.

Cert este că populațiile de șacali au fost întotdeauna ținute sub control de lupi, aceștia îi alungă de pe teritoriul lor și îi extermina activ. Odată cu reducerea masivă a efectivelor de lupi în anii ’50, prin folosirea criminală a momelilor cu stricnina, teritoriile controlate de aceștia au rămas libere iar acest canid umil și oportunist și-a început expansiunea. Astăzi s-a răspândit până în țările baltice iar evoluția viitoare a acestei cuceriri teritoriale nu poate fi estimată.

Datele științifice, obținute prin studii serioase, evident că nu la noi, arată ca dieta sacalului conține în medie 50% rozătoare mici, restul fiind format din păsări, vegetale și ungulate sălbatice. Este mult mai omnivor comparativ cu lupul.

Ocupă aceeași nișă ecologică pe care o deține coiotul din America de Nord.

Referitor la „dezastrul” pe care îl face în populațiile de ierbivore sălbatice, este o exagerare tipică pentru o țară în care informațiile certe se bazează pe sintagma” crede-mă pe cuvânt”. Dar lupii, care sunt vânători perfecți, ce dezastre produc în populațiile de ierbivore sălbatice? Parcă nu am auzit că au dispărut cerbii, mistreții și căprioarele de pe teritoriile în care se găsesc haite de lupi.

Că să știm despre ce discutăm, șacalul are o lungime de cca 120 cm, din care numai coadă are 30 cm. Cântărește în jur de 10-12 kg, imaginați-vă un cățel lunguieț de greutatea aceasta. Înfiorător, nu? O bestie…

Diferențele între lup și șacal nu se opresc aici. În timp ce lupul este un alergător de cursa lungă, care atacă și urmărește pradă până la epuizare, șacalul are o altă conformație anatomică, picioarele lui scurte nu îi permit o alergare eficientă pe o durata mare de timp. De aceea este un prădător de tufiș, atacă prin abuscade, prin pândă.

O altă imagine complet greșită este cea a „miilor” sau „sutelor” de șacali. Probabil că lumea are impresia că haite masive de șacali bântuie prin Dobrogea ca tățării și pustiesc ținuturile.

Adevărul: unitatea bazală a șacalilor este o pereche, spre deosebire de lupi care formează haite. Șacalul este o specie monogama, formează o pereche până la moarte. Părinții pot păstra cu ei puii din anul anterior dar acesta este o excepție și nu o regulă. De obicei, puii adolescenți părăsesc familia și pleacă în căutarea unor noi teritorii. În Ungaria a fost marcată cu un dispozitiv GPS o femela tânăra de șacal. Această s-a deplasat activ în jur de 220 de km în 12 zile și în final s-a stabilit la peste 60 de km de părinții ei, acolo unde s-a și reprodus. Este felul natural al șacalilor de a împiedica consangvinizarea.

Perechea de șacali are un teritoriu cuprins între 2 și 10 km pătrați, variază în funcție de resursele de hrană. Șacalii nu sunt mari amatori de bârfe cu prietenii, nu au amicitii și nu-i încânta absolut deloc prezența unui alt șacal pe teritoriul lor, acesta fiind privit ca un competitor pe aceeași resursă. De aceea își verifică teritoriul în fiecare noapte și vocalizeaza puternic. Urletele de șacali au rolul de a-și întări prezența teritorială, de a-i anunță pe ceilalți sau pe un eventual intrus că „băi, sunt acasă, să nu îndrăzniți să intrați pe proprietatea mea, dacă vă prind va nenorocesc, va distrug etc”. Pentru cineva care nu e obișnuit cu vocalizarile lor, urletele șacalilor în noapte pot fi puțîn deranjante, te trec niște fiori. Pe mine mă distrează. Este diferit de urletul lupului. Șacalul are un urlet modulat, nu scoate un sunet continuu cu modificări crescătoare ci își tremură vocea. De aceea doi șacali care urlă te fac să crezi că este o adevărată haită acolo.

Așadar, povestea haitelor de șacali trebuie privită cu suspiciune. Sigur, în anumite condiții, hrana abundentă sau prăzi foarte ușoare, pot fi întâlniți mai mulți șacali în același loc dar este doar o toleranță momentană și nu o organizare permanentă, așa cum se întâmplă în cazul lupilor.

Pot vâna o pradă de 4-5 ori greutatea lor, de exemplu capre sau oi. Pot, asta nu înseamnă că vânează oile așa cum le vânează lupii, în mod activ și coordonat.

Un câine ciobănesc nu are ce discuta cu un șacal, acesta este o glumă.

Vânează păsări de curte? Sigur, chiar cu mare plăcere!  Vaai, ce ne facem? Vă faceți garduri cum trebuie, dacă stăți ca nesimțiții… asta e! 

Vă atacă oile? Nu vă cred, dar fie, de dragul argumentului, câini ciobănești aveți? Nu? Atunci va plătiți prostia.

Trebuie să înțelegeți că nu există un ecosistem sănătos fără răpitori, așa funcționează lumea noastră, așa au evoluat speciile. Acolo unde ai ierbivore, ai și carnivorele potrivite. 

Fiecare nișă are perechea ei de prădător-pradă.

Nu mai vreți șacali? Soluția este lupul, de la exterminarea acestuia a pornit totul. Câteva perechi de lupi în Dobrogea ar rarefia populația de șacali până la dispariția aproape completă. Este un subiect delicat, lupii dau bine în poze sau pe cârnatul ăla dacic, sunt admirați la nivel teoretic, să nu-i știm la noi în păduri.

Puțină lume știe că au început să apară și în Dobrogea, deocamdată doar indivizi izolați în căutare de noi teritorii, proveniți din Bulgaria. Cea mai nordică menționare prin observație certă a fost în zona Cernavodă. Probabil au ajuns și la noi în județ. Așa că, s-ar putea să asistăm la o reducere tăcută a populației de șacali. Asta dacă nu s-or isteriza masele largi și nu vor ucide mintenas lupii, că așa suntem noi, mândrii și ne fudulim cu asta, nu gândim că obosim, nu știm și nici nu vrem să știm, ne bazăm pe vorbe goale și pe tradiții idioate. Sau poate mă înșel, s-o fi schimbat ceva…

Până atunci, dacă va fi un atunci, șacalul rămâne singurul mamifer răpitor dominant din multe zone ale țării și de top în Dobrogea. Are rolul lui în natură, altfel nu evolua ca specie.

O referire scurtă la fotografierea lui. Este foarte dificilă, este tot timpul în alertă, nu stă o clipă locului, urechile scanează în toate direcțiile, adulmecă și verifică peste tot. Are puține momente când stă liniștit . Este activ în perioadele cu lumina puțină, de obicei noaptea sau pe înserat/răsărit, ceea ce îl face greu de fotografiat în condiții optime. De aceea, fotografiile de wildlife cu șacali sunt puține.

Dr. Antal Boncoi

Îți place această pagină? Distribui-o, să afle și prietenii tăi despre ea.

TOP