Descriere
La această specie este prezent dimorfismul sexual, astfel ca masculul are penajul predominant gri, cu pieptul maroniu și cap verde metalizat delimitat de corp cu un inel alb, iar femela este maronie cu striații negre, pieptul maro-roșcat, creștetul și dunga de la ochi sunt mult mai închise decât restul corpului. La ambele sexe picioarele sunt portocalii, ciocul galben șters și oglinda albastră. Juvenilii au penajul foarte asemănător cu al femelei.
Distribuție
Este o specie comună în toată emisfera nordică, fiind întâlnită în majoritatea zonelor acvatice. În România poate fi întâlnită pe tot teritoriul țării, mai ales în zonele joase.
Populație
Populația cuibăritoare a Europei este estimată la 3-5 milioane de perechi, iar numărul indivizilor care iernează pe continent este de aproximativ 4 milioane.
În României cuibăresc între 62.000 și 75.000 de perechi, iar în timpul iernii pot fi observate până la 250.000 de exemplare.
Mediu de viață și biologia speciei
Rața mare este o specie ușor adaptabilă și oportunistă putând fi întâlnită în habitate cu apă stătătoare sau ușor curgătoare, cu adâncime mică și cu multă vegetație adiacentă.
Hrana este foarte diversă, fiind constituită din resturi vegetale, rădăcini, semințe, larve, insecte, melci, crustacee și chiar pești de talie mică.
Este o specie gregară formând grupuri mari pe timpul iernii.
Perechile își construiesc cuiburile pe sol, în vegetația deasă, iar femela depune 8-14 ouă pe care le clocește singură. Incubația durează 27-28 de zile, iar puii devin zburători după 7-8 săptămâni. Dacă prima pontă este compromisa, femela poate depune o a doua pontă, cu un număr mai mic de ouă. După împerechere, masculii părăsesc femelele și așteaptă, în grupuri, perioada de năpârlire.
Cuiburile raței mari sunt uneori parazitate de alte specii de rață, femela clocind și îngrijind întreaga pontă.
Presiuni și amenințări
Degradarea habitatelor prin poluare și tăierea sau incendierea stufului în momentul cuibăririi duce la scăderea ratei de reproducere.
Rața mare este o specie vânată intens pentru pentru carnea sa.
Fiind o specie larg răspândită și cu efective mari, rața mare este amenințată de un număr redus de factori.
Curiozități
- Pe perioada năpârlirii, rața mare este incapabilă de zbor.
- În timpul iernii formează mari aglomerări, uneori chiar de zeci de mii de exemplare.
Mihaela FUCIU