Iarna in Delta Dunarii

Iarna in Delta Dunarii

Publicat de: Iliuta Publicat la: 25.08.2016 Afisari: 3114

Numai cei curajosi pot trai o experienta deosebita, o tura de iarna in Delta Dunarii.

Foarte multi oameni ma intreaba: De ce sa venim in Delta Dunarii iarna? Ce putem vedea?

Pare putin ciudat dar iarna puteti vedea in jur de 100 de specii de pasari pe care nu le puteti vedea vara. Puteti vedea o lume a apelor incremenita in inghet sau dezvaluindu-se misterios din ceata, pas cu pas.

Pasari:

Este vremea gastelor si a ratelor, este vremea rapitoarelor mari ce urmaresc stolurile de rate si gaste, este vremea bulgarasilor de puf, pitigoii codati si a multor alte pasari. Sa le luam pe rand:

Gaste: Garlita mare si mica (tot mai rara), putem vedea carduri mari de gaste trecand de la locurile de dormit (pe apa) spre locurile de hrana (camp), printre ele putem avea norocul sa vedem si cateva gaste cu gat rosu, niste pasari splendide si foarte foarte tematoare. Gasca cu gat rosu este o specie amenintata cu disparitia.

Rate: Pe langa stolurile de rata mare, cu care suntem obisnuiti din vara mai vedem rata catifelata, rata cu peruca, rata cu ciuf, rata rosie, rata mica, ferestrasii mic si mare si multe alte specii de rate.

Rapitoarele mari: Codalbii, cele mai mari pasari de prada din Delta Dunarii se aduna in grupuri mici ce domina stolurile de gaste si rate, multe exemplare nordice isi petrec iarna la noi in Delta asa ca este aproape sigur ca veti vedea cateva din aceste pasari maiestuoase. Pe langa aceste putem vedea sorecar comun, sorecar mare, sorecar incaltat. Este vremea la care le putem vedea foarte bine pe crengile copacilor desfrunziti.

Starcii: Nu toti starcii pleaca de aici, starcul cenusiu, egreta mare, buhaiul de balta raman aici si pot fi vazuti foarte usor pe malurile apelor dezghetate, tot mai putine cu cat scade temperatura.

Pelicanii si cormoranii: Nu, nu toti pelicanii pleaca in Africa, o buna parte din pelicanii creti raman aici iar iarna este perioada cea mai buna in care pot fi observati, tot acum sunt si in maximul de penaj, penajul de nunta, masculii au penele crete, ce le-au dat numele, foarte numeroase si lungi, coloritul ciocului si al gusii este foarte accentuat. Atat cormoranii mici cat si cei mari sunt prezenti.

Multe alte suprize din lumea pasarilor vor aparea.

Animalele

Sunt mult mai usor de vazut iarna, lipsa vegetatiei le expune privitorilor, apele dezghetate le atrag ca un magnet. Acum putem vedea vidre ce ies de sub gheata cu pesti in gura, enoti in blana de iarna, sacali furisandu-se, caprioare si mistreti, pisica salbatica si multe altele.

Tantarii NU sunt prezenti :-).

Excursia in Delta Dunarii iarna

Presupune insa si un echipament adecvat. Nu puteti veni in pantofi de oras sau pulovere subtiri. Mersul cu barca este foarte diferit de mersul cu masina, barca este deshisa, este o zona rece, cu vanturi uneori puternice iar deplasarea barcii face ca totul sa se simta mult mai acut.

Aveti nevoie de un echipament echivalent cu cel de ski: pantaloni si geaca impermeabile si rezistente la frig, foarte calduroase, ghete sau cizme in care sa aveti neaparat ciorapi foarte grosi (ciorapii speciali de ski sunt excelenti) si suficient loc pentru a realiza un strat de aer intre picior si incaltaminte, nu folositi incaltaminte care va sta fixa pe picior.

Pe cap este obligatoriu sa aveti o caciula groasa, eventual cu clape pentru urechi, NU, sepcile nu va ajuta cu nimic, chiar daca sunte modele "de iarna", dupa cateva ore in Delta Dunarii veti avea urechile degerate, indiferent cat sunteti de rezistent la frig.

Manusile sunt si ele obligatorii, mai ales daca vreti sa faceti fotografii sau sa filmati.

Nu trebuie sa uitati ceva hidratant, apa sau ceai tinute intr-un termos, sa nu inghete. Bauturile alcoolice sunt foarte NErecomandate, mai ales cat sunteti pe apa, accidentele nu sunt de dorit in aceasta perioada.

Ce puteti face:

  • Puteti sa faceti excursii cu barca
  • Puteti fotografia / filma
  • Puteti sa va deplasati pe jos pe zonele de grinduri sau diguri (Padurea Letea este fascinanta iarna, cand copacii sunt albi de chiciura iar caii sapa in pamantul inghetat dupa radacini)

Ce NU este recomandat sa faceti:

Sa mergeti pe gheata sau sa patinati, gheata nu are aceasi grosime peste tot, puteti intra pe firul apei, cel care ingheata cel mai grei iar acolo gheata poate fi foarte subtire.

Tags: iarna

Oferte pe aceasta tema