Gârlița mică (Anser erythropus)

Descriere

Gâscă de talie mică foarte asemănătoare ca și colorit cu gârlița mare, de culoare mai închisă și cu mai puține striații pe abdomen. Prezintă aripi înguste și picioare roșii-portocalii. Inelul orbital de culoare galbenă și pata albă ce înconjoară ciocul și se prelungește până pe creștet sunt caracterele principale de recunoaștere.

Distribuție

Arealul gârliței mici este foarte fragmentat, iar populații semnificative se regăsesc în Peninsula Scandinavă și nordul Rusiei. Cartierele de iernare sunt in zona de sud-est a Asiei, dar și în tările central-sudice ale Europei

În țara noastră specia iernează în sud și sud-est, în apropierea Mării Negre și în Delta Dunării.

Populație

La nivel global populația gârliței mici este foarte mică, fiind estimată la 24.000-40.000 de indivizi. În Europa cuibăresc aproximativ 240-450 de perechi și iernează circa 2000 de exemplare, dintre care doar 20-30 iernează în România.

Mediu de viață și biologie speciei

În timpul cuibăririi preferă habitatele mlăștinoase de tundră presărate cu pâlcuri de sălcii și mesteceni. Iernează în zone deschise, stepice, cu iarbă , dar și pajiști și terenuri arabile.  De obicei înnoptează pe lacuri sau râuri împreună cu alte gâște.

Hrana este constituită, în general din  materie vegetală cum ar fi iarbă, frunze, semințe, dar și plante acvatice. La nevoie poate consuma și viermi, larve acvatice, crustacee, melci și chiar pești. În timpul iernii se hrănesc pe pajiști și culturi de grâu sau porumb.

Își construiesc cuiburi izolate, direct pe sol, în care femela depune 4-6 ouă pe care le clocește singură. Ouăle eclozează după 25-28 de zile, iar puii devin zburători după 35-40 de zile.

Presiuni și amenințări

Principala amenințare o constituie degradarea habitatelor, manifestată prin drenarea zonelor umede.

O altă amenințare o constituie folosirea de către fermieri , în zonele de hrănire, a semințelor tratate și a îngrășămintelor care sunt toxice pentru păsări.

Schimbările climatice determină restrângerea teritoriului de cuibărire a speciei.

Braconajul sau vânătoarea accidentală au un efect negativ major asupra speciei.

Curiozități

• Pe perioada năpârlirii sunt incapabile de zbor.
• Conform ultimelor studii, populația gârliței mici este în scădere.
• În timpul migrației gâștele pot zbura la înălțimi de 5 – 7000 de m și se deplasează cu o medie de 65 km/h.
• Înălțimea maximă de zbor este atinsă de gâsca de india (Anser indicus) care traversează Munții Himalaya, la o înălțime de 9375 de metri.

Bibliografie:

• Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
• Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
• Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
• http://www.sor.ro/ro/pasari

Mihaela FUCIU