Gârlița mare (Anser albifrons)

Descriere

Este o gâscă de talie medie cu penaj gri cu maroniu și picioare de culoare roșu-portocaliu. Are gât scurt și compact, iar ciocul este mare, gros și rozaliu, înconjurat de o bandă albă. Nu prezintă inel orbital, iar penajul de la baza ciocului și de pe frunte este mult mai închis față de alte specii de gâște. Un caracter de diferențiere îl constituie petele mari, negre și alungite de pe abdomen, dar și dunga albă de pe vârful cozii.

Distribuție

Gârlița mare cuibărește în tundra arctică din nordul Rusiei, Siberia, Alaska și nordul Canadei. Iernează în centrul și sudul Europei și Asia. În România este întâlnită în timpul iernii în Delta Dunării, dar și în vestul și sudul țării.

Populație

Populația globală depășește 3.000.000 de indivizi. În Europa, populația gârliței mari este estimată la 62.000-72.000 de perechi cuibăritoare, iar numărul indivizilor care iernează pe teritoriul Europei este de aproximativ 1.100.000. În România se estimează că iernează 150.000-280.000 de indivizi.

Mediu de viață și biologia speciei

În timpul reproducerii specia preferă habitatele de tundră deschisă cu tufișuri și mlaștini, unde se hrănește cu specii vegetale specifice tundrei.

În cartierele de iernare preferă pajiștile și terenurile agricole din zonele joase, dar și mlaștini, estuare  sau delte. Poate fi văzută în stoluri mari în locurile de hrănire sau de înnoptare. Hrana este constituită din semințe, rădăcini, frunze, fructe, iarba de pe malurile apelor sau chiar vegetație de pe fundul lacurilor.

Sunt păsări monogame, deseori pe viață. Perechile cuibăresc departe una de cealaltă deoarece sunt foarte teritoriale. Femela construiește cuibul în care depune 4-6 ouă care eclozează după 27-28 de zile. Puii sunt îngrijiți de ambii părinți și vor învăța să zboare după 45 de zile. Chiar și asa ei vor rămâne alături de părinți cel puțin un an.

Înainte de a începe migrația, gârlița mare se adună în stoluri mici pentru a-și schimba penajul.

Presiuni și amenințări

Principala amenințare o constituie braconajul, prin vânarea speciei. Activitățile piscicole de pe lacurile pe care înnoptează dar și gonirea lor de pe terenurile agricole unde se hrănesc, reprezintă un pericol pentru specie.

O altă amenințare o constituie folosirea de către fermieri, în zonele de hrănire, a semințelor tratate și a îngrășămintelor, care sunt toxice pentru păsări.

Schimbările climatice determină restrângerea teritoriului de cuibărire a specie.

Degradarea habitaterlor din zonele de cuibărire prin poluarea cu produse petroliere duce la diminuarea ratei de reproducere.

Curiozități

• În natură, gârlița mare trăiește doar 6 ani.
• Pe perioada năpârlirii sunt incapabile de zbor.

Bibliografie:

• Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
• Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
• Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
• http://www.sor.ro/ro/pasari

Mihaela FUCIU