Enotul (Nyctereutes procyonoides ussuriensis)

Un animal foarte simpatic ce te urmărește curios din stuf sau de sub o salcie de pe malul unui canal din Delta Dunării. Seamănă cu un bursuc, cu un raton și cu un câine în același timp. Este Enotul.

Origini

Enotul, Câinele enot, Câinele raton, Bursucul bărbos sau Bursucul de baltă sunt nume primite de acest animal în România.

A rămas cunoscut în literatură ca ENOT, nume ce provine din denumirea sa în limba rusă: “енотовидная собака [enotovidnaia sobaca]”, adică Ratonul Câine. Nici rușii neavând o denumire mai precisă a acestui animal :-). La fel, denumirea științifică se leagă tot de raton (Procyon lotor), rezultând Nyctereutes procyonoides ussuriensis, adică Hoinar Nocturn Asemănător cu Ratonul, din zona Ussuri. Dar pe lângă asemănarea fizică, “ochelarii” negri din jurul ochilor și smocurile de blană din spatele obrajilor, enotul nu are nimic în comun cu ratonul.

Enotul face parte din familia canidae, din care mai fac parte câinii, lupii, șacalii și vulpile. Chiar dacă mai poartă și denumirea de câine enot, din punct de vedere morfologic și evolutiv, este mult mai apropiat de vulpe.

Subspecia existentă acum în Delta Dunării, ussuriensis, originară din estul Asiei (regiunile Ussuri și Amur), a fost adusă în partea europeană a fostei URSS, începând cu anul 1928, pentru a fi crescută ca animal de fermă, pentru blană. Se pare că s-a încercat și creșterea să în sălbăticie, pentru a fi vânată ulterior (tot pentru blană) sau a scăpat din ferme și s-a aclimatizat foarte bine în țările baltice, Rusia, Ucraina, Rep. Moldova dar și în Delta Dunării și mai apoi în alte zone din țara noastră, în zone mlăștinoase, lunci și pe cursurile râurilor de joasă altitudine. În prezent, în Europa este regăsit în toată jumătatea de nord a continentului, în unele țari existând chiar programe de control al populației de enoți, considerați invazivi și o amenințare pentru fauna locală.

În Delta Dunării a fost semnalat pentru prima dată în anii ’50, de atunci având o creștere a populației deși a fost vânat pentru blană.

Descriere

Este un mamifer de talie medie, cu o lungime de 60-90 cm, o înălțime de 25-30 cm și o greutate între 4 și 10 kg. Are blana lungă (blana de iarnă ajungând la 12 cm), coadă stufoasă și smocuri bogate de păr în spatele obrajilor, ceea ce-i dă un aspect simpatic. Blana are o culoare generală maro, variind de la cafeniu deschis până la maro închis, cu vârfurile perilor lungi negre. Pe spate, pe obraji și picioare este mai închis la culoare, pe burtă este mai deschis, fața și pieptul sunt negre.

Mediu de viață și biologia speciei

Preferă zonele umede, mlaștinile bogate în vegetație și cu maluri tari în care își pot face sau găsi vizuini făcute de vulpi sau șacali. Rareori iese în locuri deschise așa că nu este ușor de văzut.

Este un animal nocturn și de crepuscul. În anotimpul cald iese din vizuină seara și se întoarce dimineața. Tărziu, toamna, este ușor de văzut după ce cade vegetația iar enotul își prelungește vizitele de dimineața până când soarele încălzește puțin pământul.

În iernile grele, când totul este înghețat sau acoperit cu zăpadă, enotul intră în hibernare, fiind de altfel singurul canid care hibernează. Pentru a trece iarna, are nevoie că toamna să acumuleze o bună cantitate de grăsime.

La sfârșitul lui februarie, indiferent dacă hibernează sau nu, enoții se împerechează. După o gestație de aproximativ 60 de zile, femela naște 4-8 pui orbi, acoperiți cu un puf foarte des care îi protejează. În următoarele 4-6 săptămâni stau doar în vizuină, fiind hrăniți de ambii părinți. După 4 luni puii sunt mari, gata să plece în căutare de noi teritorii în care să-și înceapă viața de adulți.

La fel ca vulpea, cu care se înrudește, enotul nu latră ci doar mârâie și scoate un sunet ca un scâncet de copil.

Hrana

Deși este un canid, enotul este omnivor, hrana sa constând din mici mamifere, amfibieni, reptile, insecte, pești, moluște, hoituri dar și fructe, semințe și chiar rădăcini.

Presiuni și amenințări

Pe lângă dușmanii naturali, vulpea, scalul, ulii și acvilele care le omoară în special puii, cei mai mari dușmani ai enotului sunt câinii domestici, în special cei ciobănești.

Printr-o decizie nefirească, ciobanii din alte județe au fost lăsați să se așeze permanent în Delta Dunării, cu mari turme de oi ce defrișează vegetația locală, fiind însoțiți și de câini ciobănești, veniți cu bolile specifice. Enotul, din cauza picioarelor scurte, este un animal lent, ce nu poate fugi din calea câinilor, aceștia le iau urma și îi urmăresc prin vegetație, omorându-i. Pe lângă uciderea directă, parvoviroza canină, adusă de acești câini a redus drastic populația locală de enoți în anii 2004-2017.

Iliuță GOEAN