Cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis)

Descriere

Cormoranul moțat este o pasăre acvatică de dimensiuni medii, cu un corp suplu, gât lung și un cioc subțire, ușor curbat la vârf. Penajul adulților este predominant negru cu reflexii verzui, iar pe timpul sezonului de reproducere, masculii dezvoltă un moț distinctiv pe cap. Juvenilii prezintă o colorație mai deschisă, cu tonuri maronii.

Distribuție

Cormoranul moțat este prezent pe coastele Atlanticului de Nord, din Norvegia și Marea Britanie până în Mediterana și nord-vestul Africii. Populațiile din sudul Europei, inclusiv cele din Marea Neagră, sunt mai puțin numeroase comparativ cu cele din Atlantic.

Populație

Estimările globale indică o populație de câteva sute de mii de indivizi, cu cele mai mari densități în Insulele Britanice și Norvegia. Populația este relativ stabilă, deși anumite subpopulații se confruntă cu scăderi locale din cauza factorilor antropici.

Mediul de viață și biologia speciei

Această specie preferă regiunile de coastă, cu stânci abrupte unde înființează colonii de reproducere. Se hrănește predominant cu pește, pe care îl capturează prin scufundări rapide și precise. Spre deosebire de cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), cormoranul moțat este mai strict legat de habitatele marine.

Reproducerea are loc primăvara, când perechile construiesc cuiburi din alge, crenguțe și alte materiale vegetale. Femela depune 2-4 ouă, iar ambii părinți participă la incubație și hrănirea puilor.

Presiuni și amenințări

Deși nu este considerat o specie periclitată, cormoranul moțat se confruntă cu amenințări precum:

• Poluarea maritimă, inclusiv deversările de petrol care afectează penajul și capacitatea sa de a pluti și a se hrăni;

• Pescuitul excesiv, care reduce disponibilitatea resurselor trofice;

• Perturbarea coloniilor de reproducere, cauzată de turismul necontrolat și activitățile umane pe litoral;

• Capturarea accidentală în plasele de pescuit.

Curiozități

• Numele științific al speciei, Phalacrocorax aristotelis, provine de la filosoful grec Aristotel, care a descris pentru prima dată aceste păsări în scrierile sale.

• Spre deosebire de alte specii de cormorani, acesta este mai dependent de habitatele marine și rareori se aventurează în apele dulci.

• Cormoranii moțați sunt excelenți înotători, putând să se scufunde la adâncimi de până la 30 de metri pentru a captura pești.

• Puii sunt hrăniți prin regurgitare, iar la aproximativ 50 de zile de la eclozare devin independenți.

Această specie, deși comună în unele regiuni, rămâne vulnerabilă în fața factorilor antropici. Protejarea habitatelor sale este esențială pentru menținerea unei populații sănătoase pe termen lung.