Cormoranul mic (Microcarbo pygmaeus)

Descriere

Este o specie acvatică, având talia cea mai mică dintre toate speciile de cormorani. În raport cu dimensiunile corpului, coada este lungă, gâtul este scurt, iar ciocul este scurt și gros. Când înoată țin gâtul întins. La adulții cuibăritori penajul este negricios cu irizații verzi și bronz, iar capul, gâtul și părțile dorsale prezintă zone cu pene mici și albe pe care le pierd vara. Indivizii necuibăritori au bărbia albă și pieptul mai deschis, cu o tentă maronie. Juvenilii au penajul maroniu, cu striații pe creștet și piept.

Distibuție

Cormoranul mic poate fi întâlnit pe coasta Mării Mediterane și a Mării Negre, dar și pe coastele Mării Caspice. La noi în țară specia poate fi văzută în majoritatea habitatelor acvatice cum ar fi cursurile râurilor mari, cursul Dunării, lacuri de acumulare, Delta Dunării, dar și în amenajările piscicole. Zonele de cuibărire ale speciei sunt sudul Europei și sud-vestul Asiei.

Populație

Populatia Europei reprezintă aproximativ 75% din populația globală fiind estimată la 28000-39000 de perechi cuibăritoare. Țările cu cele mai mari efective din Europa sunt Azerbaidjan, Grecia și România. În țara noastră sunt estimate 9400- 10500 de perechi cuibăritoare. Populația de la noi este parțial migratoare, astfel că, în timpul iernii pot fi observate până la 20000 de exemplare.

Mediul de viață și biologia speciei

Cormoranul mic preferă habitatele cu apă dulce de pe cursul Dunării, din zonele inundabile și din fermele picicole, mărginite de arbori mari sau sălcete cu zone de stufăriș. Sunt foarte buni înotători și scufundători preferând apele cu adâncimi cuprinse între 1,5 și 2 metri.Pe uscat se deplasează greoi, iar pentru a-și lua zborul trebuie să fugă pășind pe apă.

Hrana este constituită, în principal, din pește, dar consumă ocazional și mamifere mici, crustacee, lipitori sau insecte mari.

Cormoranii mici sunt monogami, împerecherea având loc în cartierele de iernare. Formeaz-colonii de cuibărire în arbori, arbuști sau stufăriș dens pe care le împart și cu alte specii cum ar fi cormoranul mare, stârci sau egrete. De obicei perechile își consolidează cuiburile vechi în care depun între 3 și 7 ouă. Incubatia durează 23-30 de zile și este realizată de ambii parteneri. După 35 de zile puii părăsesc cuibul, dar rămân în apropiere părintilor până la 56 de zile când pot zbura și pot vâna singuri.

Presiuni și amenințări

Principala amenițare asupra speciei este reprezentată de reducerea habitatelor datorată gestionării defectuase a zonelor umede, ducând astfel la scăderea nivelului apei, deci a zonelor de hrănire.

Cormoranul mic este braconat ,în special de piscicultori, deoarece ei consideră că le diminuează producția de pește scăzându-le astfel profitul.

Plasele de pescuit sunt un alt pericol pentru această specie, încurcându-se adesea în ele și înecându-se.

De multe ori intervenția omului în zonele de cuibărire influențează negativ creșterea puilor, ducând astfel la diminuarea ratei de reproducere.

Curiozități

• Cormoranul mic poate sta sub apă până la un minut
• Pentru că nu are glandă uropigiană, penajul se uda, astfel este nevoit să stea cu aripile întinse pentru a-și usca penajul
• Excrementele cormoranilor sunt foarte acide, astfel că, în jurul copacilor în care cuibăresc sau înnoptează, nu se dezvoltă vegetație

Mihaela FUCIU

Harta distributiei cuibaririi cormoranului mic in Romania:

Bibliografie:

• Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
• Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura Academiei Republicii Populare Române.
• Lars Svensson – Ghidpentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
• http://www.sor.ro/ro/pasari