Călifarul alb (Tadorna tadorna)

califarul alb
Denumire in RomânăCălifarul alb
Denumire in EnglezăCommon Shelduck
Denumire stiințificăTadorna tadorna
Prezență in Delta DunăriiTot anul
FrecvențăModerată
Anvergura aripilor100 – 120 cm
Lungime55 – 65 cm
Greutate1 – 1,2 kg
Status(AY) Rezidentă, Cuibăritoare
Stare de conservare(LC) Neamenințată cu dispariția

Descriere

Forma corpului și talia călifarului alb sunt asemănătoare cu a unei gâște. Penajul este alb cu o bandă cărămizie pe piept, iar gâtul și capul sunt verzui închis. Are vârful cozii, abdomenul și scapularele sau penele de zbor, negre. La masculi ciocul roșu are la bază o protuberanță mare și roșie foarte evidentă în perioada de reproducere, iar la femele ciocul are o culoare mai ștearsă și protuberanță mult mai mică. Penajul juvenililor este diferit de al adulților, având fruntea, obrajii și gâtul albe, iar creștetul și partea superioară a gâtului  gri-maroniu. Nu au bandă ruginie pe piept.

Distribuție

Este întâlnit pe tot teritoriul Europei, având o distribuție fragmentată, dar și pe alte continente cum ar fi nordul Africii sau centrul și estul Asiei.

În România este întâlnit preponderent în Bărăgan și Dobrogea, dar poate fi văzut accidental în toată țara, în habitatele acvatice.

Populație

Populația cuibăritoare a Europei este aproximată la 42.000-65.000 de perechi, cu efective mari în Rusia, Suedia și Olanda. Se aproximează, ca pe teritoriul Europei iernează circa 280.000 de indivizi.

În România cuibăresc între 300 și 600 de perechi și iernează până la 1.500 de exemplare.

Mediul de viață și biologia speciei

Călifarul alb preferă habitatele acvatice saline, țărmurile nisipoase sau nămoloase ale râurilor sau lacurilor interioare, dar și habitatele costiere.

Dieta este foarte variată incluzând viermi, insecte, crustacee, icre, mormoloci, pești de talie mică, dar și alge , semințe sau cereale de pe terenurile agricole.

Cuibărește în locuri izolate formând grupuri mici, de câteva perechi. Își construiesc cuiburile în crăpăturile din stânci, copaci scorburoși, vizuini,  sau chiar pe sol, daca locul este ferit și bine mascat. Femela depune 8-10 ouă pe care le clocește singură, timp în care masculul apără locul și pot deveni foarte agresivi. Puii eclozează după 29-31 de zile și sunt capabili sa zboare după aproximativ 8 săptămâni. Ating maturitatea sexuală după 2 ani.

Presiuni și amenințări

Principala amenințare o constituie diminuarea habitatelor de cuibărit, prin excavarea malurilor în care călifarul alb se reproduce.

În  cazul lacurilor, creșterea nivelului apei în perioada de cuibărit poate duce la inundarea cuiburilor.

Prezența omului în apropierea zonelor de cuibărit duce la scăderea ratei de reproducere.

O altă amenințare o constituie braconajul.

Curiozități

  • După cuibărit își schimbă penajul, iar pe o perioadă de 25-31 de zile călifarul alb este incapabil de zbor.
  • Vârsta maximă atinsă de această specie este de 24 de ani și 8 luni.
  • Puii din colonie care nu învață să zboare sau să se hrănească sunt lăsați împreună, fiind supravegheați de câțiva adulți.

Distribuția arealelor de cuibărit a călifarului alb în țara noastră

Bibliografie:

  • Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
  • Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
  • Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
  • http://www.sor.ro/ro/pasari

Mihaela FUCIU

Iti place aceasta pagina? Distribui-o, sa afle si prietenii tai despre ea.

TOP