Descoperă Delta Dunării - atenție la falsuri!

Stimați turiști, Descoperă Delta Dunării este o marcă înregistrată la OSIM, de către Iliuță Goean și cesionată către SC Dobrogea Misterioasă SRL.

Din punct de vedere legal și moral, suntem singurii care putem folosi acest nume pe care l-am clădit cu foarte multă muncă, seriozitate, dedicare și, mai ales, cu ajutorul vostru, clienții mulțumiți ai fimei noastre.

Ca la orice lucru bun care se întâmplă în România, foarte repede apar paraziții care copiază la greu, astfel au apărut câteva siteuri și “promoții” ce ne copiază numele, uneori cu liniuțe, alteori cu puncte între cuvinte sau urmate de numele vreunui sat. NU avem nici o legătură cu acestea, încearcă să vă inducă numai în eroare, de cele mai multe ori străduindu-se să vă vândă copii “fidele” ale pachetelor noastre turistice, concepute și realizate de noi.

Din păcate, ca orice parazit, săracii de ei nici nu înțeleg prea bine cum se derulează aceste programe deci nu vor fi capabili să le facă la nivelul nostru.

Este trist că vecinii din jurul nostru copiază toate pachtele noastre de succes cuvânt cu cuvânt, activitate cu activitate și încearcă să le vândă ambalate frumos, la un nivel calitativ cel puțin îndoielnic.

Dacă vreți să aveți parte de programe originale, de excursii cu ghizi profesioniști și o logistică asigurată ca la carte, alegeți ORIGINALUL. Descoperă Delta Dunării este unic :-).

Mulțumim

Iți place această pagină? Distribui-o, să afle și prietenii tăi despre ea.

TOP