Delta Dunării, locul magic unde decorul se modifică subtil cu fiecare săptămână; unde lacurile găzduiesc răsărituri și apusuri feerice și unde păsările se ridică spre cer într-o agitație frenetică.
Veți avea atât sesiune de fotografie din mersul bărcii cât și sesiune de fotografie la pândă, veți sta in asteptare, in barca, în zone foarte retrase, în lumină bună, așteptând subiectul și momentul prielnic unor fotografii desăvârșite. În cele 2 zile de ture veți explora habitate diverse, veți căuta tot timpul specii noi de păsări și alte vietuitoare, mai ales în orele bune, de dimineață și seară. Veți ieși de 2 ori la răsărit, să fotografiați în lumina caldă a dimineții.
Fiind o tură de fotografie, traseele nu sunt standard și pot fi modificate în funcție de condițiile meteo și nivelul apei. Fiind ture destinate fotografilor, în funcție de locul în care găsim subiecte, de speciile de păsări pe care le doriți putem sta mai mult timp într-un sigur loc.
Aveți incluse 2 zile de ture cu barca și cele două transferuri, Tulcea – Mila23 și retur. Programul alternează fotografie de wildlife cu fotografie de peisaj dar și explorarea Deltei Dunării, vedeți o mulțime de locuri frumoase și interesante. Mergem cu maxim 4 persoane într-o barcă ce dispune de 4 banchete duble.
Pentru a solicita o rezervare, click pe “Rezerva” in tabelul de mai jos (numerele afisate langa butonul de rezervare reprezinta numarul de locuri disponibile pentru fiecare tura) și completați cererea de rezervare în continuare.
Date | Locuri | Preț |
---|---|---|
24 apr - 27 apr | 3000 | |
8 mai - 11 mai | Locuri epuizate | |
12 iun - 15 iun | 3000 | |
24 iul - 27 iul | 3000 | |
7 aug - 10 aug | 3000 | |
11 sep - 14 sep | 3000 | |
9 oct - 12 oct | 3000 |
Prețurile din tabel sunt per persoană, per program, sunt în lei (RON) și includ TVA.
Programul se desfășoară cu minim 2 persoane înscrise.
Rezervările la acest program se fac prin achitarea unui avans de 30%. Veti primi un link de plata pentru achitarea avansului.
Puteti achita si cu tichete de vacanta, inclusiv in format electronic (card).
Opționale:
Politica pentru copii:
Plecarea pentru acest sejur se face din Port Tulcea Aval, la ora 16:00. Cum treceți de barierele de la intrarea în port, la 200 de metri, se află pontonul pe care scrie “DEBARCADER PASAGERI”. Pe ponton ne găsiți în Magazinul de Suveniruri.
Pentru finalizarea plăților (dacă este cazul) și comunicarea cu privire la barca cu care veți merge până la Mila23, vă așteptăm la ora 15:30.
Vă conducem la Mila23. Transferul la Mila23 se face pe un traseu ce include lacuri și canale pe care găsiti din plin subiecte fotografice, seara este lumina perfectă pentru acesta. Durata transferului este de aproximativ 2 ore.
Ghidul nostru vă va conduce până la pontonul pensiunii la care veți fi cazat (pensiunea la care ați primit disponibilitate pentru acest program). În pensiune veți fi așteptat de personalul casei, care vă va înmâna cheia camerei alocate (conform voucherului).
Seara, gazdele vă așteaptă cu o cină delicioasă.
Durează aproximativ 1h, în funcție de ora de apus a soarelui, în fiecare sezon.
Îmbarcarea pentru sesiunile foto se face de la pontonul pensiunii în care sunteți cazați (același la care ați debarcat înainte). Vă rugăm să fiți prezenți la ponton cu 10 minute înaintea orelor de plecare, pentru a avea timp suficient pentru îmbarcare.
Dacă doriți masa de prânz pentru ziua următoare, anunțați acest lucru personalului pensiunii, în această seară.
Sesiunea foto de dimineață
Plecarea în această etapă se face cu 30 de minute înaintea răsăritului soarelui, ghidul vă va comunica în seara precedentă ora de plecare pentru fiecare zi. Tura de dimineata dureaza 5-6 ore apoi va veti intoarce la pensiune pentru mic dejun si odihna, pana la sesiunea de seara. În funcție de sezon, locurile de pândă precum și speciile țintă diferă.
In functie de sezon, ghidul va va anunta cand porniți în sesiunea foto de seară (3 ore). Este o sesiune foto din mersul bărcii în care vă veți bucura de diversitatea oferită de aceste locuri, încheind sesiunea pe un lac de unde aveți o bună priveliște asupra apusului.
Se face, în mare parte, pe același traseu ca și la venire, cu o viteză mai mare decât în excursii. Este ultima parte a programului nostru și păstrăm special pentru acum câteva locuri frumoase pe care vrem să vi le arătăm, pentru ultimele fotografii din acest program. Debarcati la același ponton de la care am plecat și ne luăm rămas bun.
Dacă plecați din Tulcea cu un mijloc de transport în comun, vă recomandăm să luați în considerare o rezervare după ora 13.
Fiind o ofertă de grup înseamnă că tot grupul merge cu aceași barcă, la aceleași ore (orele din program). Vă rugăm să fiți la îmbarcare la orele stabilite, atât pentru transferuri cât și pentru sesiunile foto.
Vă rugăm ca înainte de tură să citiți și: Fotograf în Delta Dunării
Împreună, protejăm Delta Dunării! Noi oferim bărci de viteză mică și medie, motorizate la minim, pentru a respecta și proteja natura din jur. Aceste bărci sunt nu doar ecologice, dar și perfecte pentru o experiență liniștită și autentică. Datorită vitezei reduse, veți putea observa mai multe detalii din natură, iar sunetul liniștit al motorului nu va deranja fauna locală. În plus, veți simți pe deplin atmosfera liniștită a Deltei, fără zgomotul agresiv al bărcilor mari.
Ghizii noștri sunt instruiți cu grijă pentru a vă ghida prin frumusețea Deltei fără a deranja echilibrul delicat al ecosistemului. Fiecare tur este gândit pentru a vă oferi o experiență educațională și plăcută, protejând în același timp natura care ne înconjoară.
Partea voastră din acest parteneriat este să înțelegeți de ce bărcile noastre nu au acoperiș în caz de soare sau ploaie. Vă recomandăm să veniți echipați corespunzător: pălării, ochelari de soare, pelerine de ploaie și haine adecvate sezonului. Astfel, vom putea împărtăși împreună experiența autentică a Deltei – un loc sălbatic și nealterat de om. 🌾🐦
Turele foto se fac cu viteză mică, nu alergăm după păsări, nu facem curse. Ghidul știe foarte bine ce are de făcut atunci când trebuie să fotografiați și va pune barca în poziție cât mai favorabilă pentru toată lumea.
În cazul în care întâlnim aglomerări de păsări vom sta ancorați sau legați de mal până epuizăm toate subiectele dorite în zonă, nu suntem neapărat legați de realizarea unui traseu pe hartă.
Barca are capacitatea de a merge și cu viteză mai mare (25-30 km/h) dar aceasta se va face doar la deplasări între locurile de fotografiat, numai pe canale mari sau lacuri adânci. În acest fel avem posibilitatea de a optimiza la maxim timpul pentru fotografie. Dimineața putem ajunge repede la locul de fotografiat, seara putem sta până la apus fără să ne îngrijorăm că ne prinde miezul nopții pe drum. În caz de vreme rea putem să ne întoarcem repede la pensiune.
Barca cu care se desfășoare turele foto în Delta Dunării a fost construită special pentru această activitate. Barca este foarte stabilă, spațioasă, dotată cu 4 banchete cu spatare și perne. Toți participanții la tură vor schimba locurile între ei, astfel că fiecare va sta la un moment dat pe prima sau pe ultima banchetă.
Toți fotografii stau pe banchete, cu fața la direcția de mers, având o libertate de mișcare foarte mare iar câmpul vizual nu este blocat de nimic. Înălțimea de la care se poate trage este de 40cm deasupra apei, veți privi pelicanii chiar în ochi :-).
Email: contact@descoperadeltadunarii.ro
Telefon (Voce, Mesaj, WatsApp): 0749120009 | 0742070779
*Numerele de telefon sunt doar pentru detalii suplimentare. Rezervările se fac doar completând formularul de rezervare de pe site sau prin email.
Îți place această pagină? Distribui-o, să afle și prietenii tăi despre ea.