Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Descriere

Este una dintre cele mai mari păsări acvatice, anvergura aripilor putând ajunge pana la 3,3 metri. Exemplarele adulte le putem recunoaste după culoarea corpului alb-rozată și după remigele care formează o bordură neagră pe fața inferioară a aripii. Pelicanii comuni  juvenili au partea dorsală alb-cafenie, iar partea inferioară alb murdară și prezintă sac gular galben. Pe frunte prezintă pene cafenii care se prelungesc spre cioc formând un unghi ascuțit iar picioarele sunt cafeniu-roz. Datorită dimensiunii, pelicanii comuni par că se mișcă greoi pe sol, însă sunt buni zburători ajutându-se de curenții ascendenti.

Distribuție

Deoarece preferă habitatele lacustre, pelicanul comun are o distribuție insulară fiind prezent din estul Europei până în estul Mongoliei. Populații sedentare se regăsesc pe continentul African, în rest, iernează în nord-estul Africii, Irak  și nordul și estul Indiei.

Populație

Este o specie protejată la nivel global cu efective în continuă scădere, populația Europei fiind estimată la mai puțin de 5000 de perechi cuibăritoare, majoritatea cuibărind în Delta Dunării. În timpul migrației se organizează în stoluri mari, iar Delta Dunării raprezintă un nucleu , deoarece în această perioadă, numarul indivizilor prezenți aici, poate ajunge până la 20000.

Mediu de viața și biologia speciei

Este o specie care este întâlnită pe lacuri calde, întinse, saline sau salmastre, în delte și coaste ale mărilor continentale. Pot trăi până la 30 de ani, iar maturitatea sexuală o ating la 3-4 ani. Fiind păsări sociabile formează agregate în vederea hrănirii, dezvoltând diverse tehnici. Una dintre ele este dirijarea peștilor spre mal, unde apa este puțin adâncă, iar peștii ușor de pescuit. Sunt preponderent ihtiofagi, dar la nevoie pot consuma broaște, crustacee sau chiar puii altor păsări pentru a-și asigura cerința zilnică de hrană de aproximativ 1,5 kg.

În perioada reproducerii formează colonii mari alcătuite din cuiburi contruite din plante. Depun 2, rar 3 ouă care eclozează în 32-36 de zile, incubația fiind asigurată de ambii părinți. Până reușesc să zboare, puii au nevoie de grija parinților timp de 65-75 de zile. Aproximativ 64% din pui ajung la maturitate.

Presiuni si amenințări

Cea mai mare amenințare pentru această specie o constituie degradarea și pierderea habitatului datorită poluării sau distrugerii de catre om. Vânătoarea și braconajul, intrumentele inadecvate folosite la pescuit dar și turismul haotic, cu barci supra-motorizate, care circula cu mare viteza, reprezintă amenințări pentru pelicanul comun.

Din cauza barcilor de mare viteza si a comportamentului primitv al conducatorilor acestora, ce intra cu mare viteza in grupurile de pelicani care pescuiesc si ii haituiesc, pelicanii ajung cu greu sa reuseasca sa se hraneasca. Fiind pasari lente, au nevoie uneori de mai bine de o ora sa adune pestii in “hora”, in mijlocul grupului sau in mal si sa inceapa sa se hraneasca. De foarte multe ori, in acest timp, apare o barca rapida care ii haituieste si ii impiedica sa-si adune pestii necesari hranirii lor si a puilor.

Curiozități

• ciocul poate atinge lungimea de 50 cm
• sacul gular poate susține până la 11 kg.
• când clocesc, acoperă ouăle cu membrana interdigitală

Mihaela Fuciu

Bibliografie:

• Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
• Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura academiei republicii populare române.
• Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și Zona mediteraneană.
• http://www.sor.ro/ro/pasari