Ghid pentru pescuit în Delta Dunării

Previous slide
Next slide

După ce am ghidat ani de zile pescarii veniți în Delta Dunării la pescuit, m-am bucurat sau am suferit alături de ei atunci când a mușcat sau nu a mușcat peștele, am îndurat arșita soarelui, vântul și ploaia împreună, am tras niște concluzii asupra activității de ghid de pescuit în Delta Dunării și îmi doresc foarte tare să împărtășesc cu voi aceste concluzii, pentru a ajuta atât ghizii cât și pescarii să păstreze o relație armonioasă.

Unii pescari merg pe ideea “am plătit = am dreptul, mi se cuvine, ești obligat, sunt stăpân, împărat, rege etc”. Această idee este foarte greșită. Ghidul își face numai treaba pentru care este plătit, adică te va duce la pescuit, te va consilia (dacă are pe cine), îți va arăta (dacă are cui), îți va explica și se va bucura atunci când te va vedea bucuros, satisfăcut după o partidă de pescuit reușită.

Însă, așa cum spuneam mai devreme, nu toți înțeleg meseria de ghid. Ghidul nu este nicidecum sclavul, argatul, negrul pe plantație, ciuca bătăilor clientului. Ghidul este un om care și-a investit o mare parte din timpul și resursele financiare proprii pentru a învăța pescuitul, locurile de pescuit, peștii și obiceiurile lor. Pentru asta îl plătiți. Nu pentru alte activități conexe.

Deci, dragii mei, GHIDUL:

Vă va ajută cu plăcere să scoateți un pește mare din apă dar nu înseamnă că va sta, ca un cățeluș, să va scoată fiecare peste din cârlig, să vă curețe iarba de pe linguriță, să va descurce firul încurcat, să se urce în pomi pentru a vă da jos lingurițele.

Vă va arăta cu plăcere cum se pune momeala în cârlig dar în nici un caz nu este obligația sa să vă pună toată ziua rame în cârlig, să vă taie mămăliga cubulețe sau să vânture viermii pentru a nu se încălzi.

Vă va arăta cu plăcere cum se leagă o montură dar nu vă va lega toată ziua cârlige, ca să aveți și pentru partidele următoare, împreună cu cumnatul și doi frați.

În mod cert nu are obligația să vă toarne șprițul în pahare, să vă curețe peștele, să vă spele cizmele.

În mod cert nu este vinovat că luați iarbă pe linguriță, că apă este prea mică, că nu mușcă numai știuci mari.

Ghidul pescuiește împreună cu clientul?

Este o discuție pe care am avut-o de multe ori, atât cu clienții cât și cu colegii mei ghizi.

Părerea mea (și o susțin sus și tare) este că ghidul ESTE OBLIGAT să pescuiască împreună cu clienții. Odată că numai așa își va da seama dacă locul este cel care trebuie să fie, dacă peștele mușcă, la ce mușcă, numai așa vă va putea oferi informațiile esențiale pentru o partida reușită. NIMENI nu vă va putea furniza aceste informații orbește, fără să pescuiască atunci, acolo.

A două idee este că de foarte multe ori, clienții acuză ghidul că au fost duși într-un loc fără pește, ghidul poate contrazice aceste afirmații numai cu fapte. Chiar dacă uneori clienții își dau singuri palme în fața acestor fapte.

Am auzit comentarii de genul: ăsta pescuiește pe banii mei (evident, asta = ghidul de pescuit solicitat de client). Nu dragii mei, nu pescuiește pe banii voștri, pescuiește ca să nu vă risipească vouă banii degeaba. Citiți rândurile de mai sus.

Oricine poate fi ghid de pescuit?

Nu, asta-i clar că nu. Oricine vă poate spune: “pescuiește aici, că i-am văzut (sau auzit) pe unii că au prins” dar asta nu-i dă nicicum valoarea de ghid. Piața este plină de “băieți” vânduți de administratorii de pensiuni din Delta Dunării drept ghizi de pescuit dar ei săracii nu știu de care capăt se ține lanseta.

În primul rând, ghid poate fi numai cel care este la rândul său pescar (pescar cu undița, nu cu plasa). Ghidul este cel care știe să caute locurile de pescuit, care știe să găsească peștele, știe să se orienteze rapid, la fața locului asupra celei mai eficiente momeli, asupra stilului de pescuit și multe alte “finețuri” de care depinde reușita unei partide de pescuit.

De ce nu aduce ghidul echipamentul de pescuit?

Pentru că nu are cum să știe cu ce fel de oameni va pescui. O lansetă profesională costă cât nu va imaginați, un neștiutor o poate rupe fără nici un efort și nu va înțelege niciodată de ce trebuie să o plătească. La fel și cu momelile, firele, strunele și toate celalte echipamente. De zeci de ori am avut clienți cu mari pretenții de pescari, veniți cu echipamente de 2 lei cărora le-am dat voblere, twistere, linguri din care au pierdut cantități impresionante, din cauza că aveau fire incredibil de proaste sau mulinete și lansete care agățau sau tăiau firul. Când tragi linie, vezi că aceste pierderi depășesc valoric ziua de ghidaj. Din această cauza recomandăm întotdeauna să aveți la voi cele necesare și nu cumpărați echipamente ieftine, nu fac doi bani.

Dacă nu prind pește, nu plătesc!

Pe bune?

Cu ce să comparăm această afirmație? Hmmmmm, nu aici pe site, vorbim în barcă.

Nimeni nu vă poate garanta că veți prinde pește sau măcar că va trage vreun peste. Evident că orice ghid își dorește un client mulțumit, asta duce evident la recomandări către alți clienți și eventual și un tips (ciubuc). Evident că orice ghid se străduiește să vă ducă în locuri bune, să vă învețe tehnica, să vă recomande momeala dar până la urmă pescuitul înseamnă și multă șansă. Poți să o ai sau nu, nu ține de abilitatea ghidului.

Cam atât deocamdată, la toamnă mai completez 🙂

Oferte programe de pescuit in Delta Dunarii

Revelion 2025 la Holbina

Revelion 2025 la Holbina Previous slide Next slide Inchidem si deschidem anul de pescuit la Holbina, de REVELION 2025, intr-un program special ce include atat pescuit cat si distractie si gastronomie locala...

TOP