Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)

Gasca cu gat rosu
Denumire in Română Gâsca cu gât roșu
Denumire in Engleză Red-breasted Goose
Denumire stiințifică Branta ruficollis
Prezență in Delta Dunării / Dobrogea Noiembrie – Martie
Frecvență Moderată
Anvergura aripilor110 – 125 cm
Lungime54 – 60 cm
Greutate1400 – 1625 g
Status(PM + WV) Pasaj, Ierneaza
Stare de conservare(VU) Vulnerabila

Descriere

Gâsca cu gât roșu are un penaj deosebit fiind ușor de recunoscut. Gâtul de culoare roșu- cărămiziu contrastează cu spatele și aripilenegru intens și cu banda albă de pe flancuri. Prezintă gât scurt, gros și cap rotund cu ciocul scurt. Adulții prezintă pe aripi două benzi albe care se văd foarte bine când aripa e închisă, iar juvenilii au 4-5 benzi. Pata mare, roșie, înconjurată de alb de pe obrajii adulților, la juvenili devine mai mică și mult mai ștearsă.

Distribuție

Este o specie caracteristică tundrei arctice Siberiene. Iernează în nord- vestul Mării Negre, în România, Bulgaria și Ucraina. În țara noastră se întâlnește pe lacurile din sud și sud-estul țării, începând cu luna octombrie și pâna în marție când se întorc în arealul de reproducere.

Populație

Gâsca cu gât roșu este o specie vulnerabilă, iar populația globală este estimată la 44.000- 56.000 de exemplare. În România iernează între 9.000 și 20.000 de exemplare, dar și în Bulgaria iernează un număr semnificativ de indivizi.

Mediu de viață și biologia speciei

Este întâlnită în habitate de tundră, deschise, cu iarbă și tufișuri, din apropierea cursurilor de apă. În perioada de cuibărire se hrănește cu specii vegetale specifice tundrei, iar în cartierele de iernare se hrănește pe culturile agricole, cu boabele de porumb rămase după recoltare sau cu grâu de toamnă și uneori rapiță. Înnoptează pe lacuri, iar când acestea îngheață, se așează pe mare, sau migrează spre sud. De obicei zboară și se hrănește împreună cu alte specii de gâște, în special cu gârlița mare.

Cuibărește în nordul Siberiei în colonii mici, de aproximativ 5-6 perechi începând cu jumătatea lunii iunie. Își construiesc cuiburile în cavități din sol, în apropierea cuibului de șoim călător sau de bufniță a  zăpezilor pentru a beneficia de protecție față de prădători. Femela depune între 3 și 10 ouă care eclozează după 25 de zile. Puii devin zburători după 35- 42 de zile.

Gâsca cu gât roșu nu cuibărește la noi în țară.

Presiuni și amenințări

Activitățile de minerit  degradează habitatele din zonele de cuibărire a speciei.

În cartierele de iernare, principala amenințare o constituie braconajul, prin vânarea accidentală a speciei. Activitățile piscicole de pe lacurile pe care înnoptează , dar și  gonirea lor de pe terenurile agricole unde se hrănesc reprezintă un pericol pentru specie.

O altă amenințare este constituită de folosirea de către fermieri , în zonele de hrănire, a semințelor tratate și a îngrășămintelor care sunt toxice pentru păsări.

Curiozități

  • Distanța dintre zonele de cuibărit și cartierele de iernare depășește 4000 de km.
  • Chiar dacă de aproape gâsca cu gât roșu este foarte ușor de recunoscut, la distanță, penajul acesteia devine surprinzător de șters.
  • În popor mai este denumită și gâscă cu cravată.

Bibliografie:

  • Petrovici M., 2015 – Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, Coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”.
  • Mihai C. Băcescu – Păsările în nomeclatura și viața poporului Român. Editura Aacademiei Republicii Populare Române.
  • Lars Svensson – Ghid pentru identificarea păsărilor din Europa și zona mediteraneană.
  • http://www.sor.ro/ro/pasari
Mihaela FUCIU

Iti place aceasta pagina? Distribui-o, sa afle si prietenii tai despre ea.

TOP