• Sejur in Delta Dunarii 4z/3n, Pelicanul Cret 3* - Sulina + Sf Gheorghe 2017

Sa vezi MAREA in 2 locuri intr-un singur sejur, sa vezi Delta Dunarii pana la capat de 2 ori, dupa ce ai strabatut-o in lung si in lat. Sa vezi Dunarea acolo unde se varsa in Marea Neagra, in 2 locuri, in doua zile, in doua excursii. O zi la Sulina si o zi la Sfantu Gheorghe.

Aveti incluse 3 nopti de cazare in cea mai potrivita locatie de cazare de 3* din Mila 23 pentru familiile cu copii (camere triple), Pelicanul Cret, toate mesele, 2 zile pline de excursii (o zi la Sulina si o zi la Sfantu Gheorghe) cu barci speciale de turism si cei mai buni ghizi din Delta Dunarii, transferurile de la Tulcea la Mila 23 si retur incluse.

2 zile de excursii incluse:

1. Excursie la Sulina, cu vizitarea orasului si timp liber la MARE.

2. Excursie la Sfantu Gheorghe, cu vizitarea rezervatiilor Arinisul Erenciuc (cea mai mica zona strict protejata din Delta Dunarii) si Sacalin.

  • Cea mai buna echipa de ghizi din Delta Dunarii, cu 11 ani de experienta in acest domeniu, membrii ai Asociatiei Ghizilor Profesionisti din Delta Dunarii.
  • Conditii foarte bune de cazare si masa.
  • Program original, creat si realizat de noi, in conditii logistice foarte bune.
  • Program cu pret FIX (nu exista costuri ascunse)
  • Avem barci construite special pentru turism, stabile si sigure.
  • Suntem permanent in Delta Dunarii, stim zi de zi ce se schimba, unde sunt pasari si animale.

Datele acestui pachet special sunt:

Grup Perioada Locuri disponibile Pret/pers
SSP 5 19-22 iunie 10 1200
SSP 6 29 iunie - 2 iulie 6 1200
SSP 7 3-6 iulie 0 1200
SSP 8 10-13 iulie 6 1200
SSP 9 20-23 iulie 4 1200
SSP 10 24-27 iulie 0 1200
SSP 11 3-6 august 14 1200
SSP 12 7-10 august 16 1200
SSP 13 17-20 august 4 1200
SSP 14 21-24 august 10 1200
SSP 15 28-31 august 16 1200
SSP 16 4-7 septembrie 14 1200
SSP 17 11-14 septembrie 16 1150

Pretul acestui sejur este de:

1150 sau 1200 lei/persoana, in functie de perioada (conform tabelului).

Pretul este per persoana si este exprimat in LEI (RON).

Vrei sa inscrii un grup de minim 8 persoane? Suna pentru pret!

Pretul include:

  • Cazare la pensiune de 3*** , in camera dubla, pentru 3 nopti
  • Mesele (intrarea cu cina in prima zi si iesirea cu mic dejun in utlima zi)
  • Excursia la Sulina (o zi)
  • Excursia la Sfantu Gheorghe (o zi)
  • Transferurile cu barca, Tulcea - Mila23 si retur
  • Taxele de vizitare a Deltei Dunarii impuse de autoritati (ARBDD).

Optionale:

Pretul NU include:

  • Bauturile

Politica pentru copii

  • Copiii pana la 6 ani platesc 25% din pretul pachetului (dorm in aceasi camera cu parintii).
  • Copiii 6-12 ani platesc 50% din pretul pachetului (dorm in aceasi camera cu parintii).
  • Copiii peste 12 platesc 75% din pretul pachetului (dorm in aceasi camera cu parintii).
  • Supravegherea copiilor pe toata durata programului revine exclusiv parintilor.
  • Copiii vor purta vesta de salvare pe toata durata deplasarilor cu barca, indiferent cat de bine stiu sa inoate.

*La imbarcare va rugam sa prezentati o copie dupa certificatul de nastere al copiilor. In caz contrar ne rezervam dreptul de a incadra copiii la varsta estimata de noi.

Detalii sejur in Delta Dunarii - Mila 23 - Pelicanul Cret 3*- 2017

O propunere de program arata asa:

Ziua 1 - Va asteptam la Port Aval - Tulcea, la o ora 16:00. Masinile personale pot fi parcate in Tulcea, chiar in curtea Portului Aval, in parcare privata, pazita, cu un cost de 10 lei/zi/masina (pretul parcarii NU este inclus in pretul sejurului).

Va conducem la Mila23. Vom merge pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Delta Dunarii, traseul turistic nr 1 (Canal 36, Garla Sireasa, Garla Sontea, Canalul Olguta, Dunarea Veche - Sat Mila23. Cazarea la Pensiunea Pelicanul Cret, 3***.

Seara avem pregatita o cina pescareasca delicioasa.

Ziua 2 - De dimineata, dupa mic dejun (ora 8:30), plecam in excursie la Sulina (ora 9:30). Coboram pe Dunarea Veche pana la Crisan iar de acolo pe bratul Sulina pana in orasul Sulina. Vizitam punctele de interes, adica bisericile vechi, farul-muzeu Jean Bart si Catedrala Sf Nicolae si Alexandru. La amiaza luam pranzul la o pensiune locala, foarte bine pusa la punct si apoi mergem cu microbuzul la plaja. Daca exista doritori, oprim si la vestitul cimitir din Sulina si apoi ne reunim cu restul grupului pe plaja. Avem la dispozitie 2-3 ore pentru balaceala in mare (in functie de temperatura de afara si a apei) apoi ne intoarcem la barca si pornim spre casa.

Seara avem pregatita din nou o cina traditionala pescareasca.

Ziua 3 - Dupa mic dejun (ora 8:30) pornim in excursia la Sfantu Gheorghe (ora 9:00). Plecam din Mila 23 spre Crisan, apoi spre Caraorman, traversam lacul Puiu, lacul Erenciuc, trecem foarte incet prin mica rezervatie Arinisul Erenciuc si vedem putinii arini care au mai ramas in aceasta zona. In dreptul satului Sf Gheorghe intram in laguna Sacalin, o zona unica in Delta Dunarii, loc de hranire si refugiu pentru mii de pasari.

Dupa aceasta tura, mergem in satul Sfantu Gheorghe unde avem masa de pranz la o pensiune de 3 stele, cu terasa pe malul Dunarii si vom degusta celebrul storceag de sturion, o reteta din acest sat (un storceag adevarat poate fi mancat numai la Sfantu Gheorghe) si un fel doi.

Dupa masa de pranz mergem putin prin sat sa vedem casele, oamenii, locurile apoi pornim inapoi pe un alt traseu, mergem spre Sulina pe Garla Imputita iar de acolo pe Dunare pana la Crisan si apoi pe Dunarea Veche pana la Mila 23. Ajungem la Mila23 undeva pe seara si avem pregatita o cina buna, gatita in stilul lipovenesc.

Ziua 4 - Mic dejun la ora 8:30 iar la 9:30 pornim spre Tulcea, tot pe traseul turistic pe care am venit. In acest fel, practic aveti incluse 4 excursii in 4 zile. In jur de ora 13:00 debarcam la Tulcea si ne luam "La revedere'.

Cazarea in Mila23, Delta Dunarii

Cazarea participantilor la acest program se va face in pensiunea Pelicanul Cret, din Mila23. Click pe link pentru a vedea detalii si fotografii cu aceasta pensiune.

Pensiunea are numai 8 camera asa ca va rugam sa va faceti rezervarile din timp. Din cele 8 camere, 2 sunt cu un pat matrimonial, 3 sunt triple (pat matrimonial + pat single) si 3 sunt cu cate 2 paturi. Camerele se aloca in ordinea achitarii avansurilor.

Toate mesele incluse in acest program sunt bazate pe meniul zilei.

Excursiile in Delta Dunarii

Viteza noastra de deplasare este mica, suntem specializati in excursii lente, destinate vizitarii Deltei Dunarii si nu in transporturi in viteza din care nu aveti ce sa vedeti. Barcile noastre merg cu o viteza medie de aprox 10 km/h si vom opri in toate punctele de interes pentru savurarea peisajelor mirifice, pentru cateva fotografii cu fauna si flora Deltei, sa aveti ce arata celor de acasa. In nici un caz nu vom transforma excursia in sport nautic sau curse de barci.

Ce vedem

Tot timpul vom cauta sa va invatam cate ceva despre locurile prin care mergem, despre pasarile si flora Deltei, tot timpul vom cauta aglomerari de pasari si locuri cu flora specifica anotimpului in care facem excursia. Fiecare anotimp are frumusetile sale, fiecare zona a Deltei are un specific aparte pe care va vom ajuta sa-l intelegeti, sa vedeti ce anume face Delta atat de speciala in lumea Naturii.

Primavara in Delta Dunarii    |     Vara in Delta Dunarii   |   Toamna in Delta Dunarii

Barca cu care veti merge in Delta Dunarii, este o barca deschisa, dotata cu banchete cu spatar si perne pentru un confort cat mai ridicat, cu o foarte buna stabilitate si siguranta. Cu aceasta barca NU se cara peste, este foarte curata si este folosita numai pentru turism. Sunt barci fabricate de cel mai mare producator roman de barci, dupa conceptul nostru. Fiecare persoana din barca va primi o vesta de salvare.

Grup - fiind o oferta de grup inseamna ca tot grupul merge cu aceasi barca, la aceleasi ore (orele din program). Va rugam sa fiti la imbarcare la orele stabilite, atat pentru transferuri cat si pentru excursii.

Echipament personal necesar:

  • Pantaloni lungi si bluze cu maneca lunga
  • Palarie de soare (nu sapca)
  • Ochelari de soare
  • Jacheta
  • Pelerina de ploaie

Va rugam sa luati foarte in serios aceste echipamente, vremea in Delta Dunarii poate fi foarte capricioasa si puteti avea de suferit daca nu sunteti bine protejati.

Echipament in Delta Dunarii (click pe link) - Ca sa nu aveti surprize la fata locului, citi si acest articol de la noi de pe blog.

Contact:

Email: contact@descoperadeltadunarii.ro   | tel: 0763 869 400  |  0740 357 073

Acest program are loc indiferent de numarul de persoane inscrise!

Rezervari:

Rezervarile se fac pe baza achitarii unui avans de 10% din pretul pachetului.

Plati:

Avansul poate fi achitat prin banca (transfer bancar sau depunere in numerar la casierie) sau cu cardul, online, prin sistemul EuPlatesc.

Diferenta de pret poate fi achitata prin aceleasi instrumente bancare INAINTE de intrarea grupului sau numerar la sosire.

Inainte de rezervare va rugam cititi cu atentie termenii si conditiile, cererea unei rezervari implica acceptarea termenilor si conditiilor.

Pentru rezervare aveti formularul putin mai jos.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Toate opiniile despre Sejur in Delta Dunarii 4z/3n, Pelicanul Cret 3* - Sulina + Sf Gheorghe 2017



Sejur in Delta Dunarii 4z/3n, Pelicanul Cret 3* - Sulina + Sf Gheorghe 2017

de la 1150 lei/pers


Etichete: pelicanul cret, 5z/4n, mila23, sulina, sf gheorghe, 2017

Opinii
Sejur in Delta Dunarii 4z/3n - Casa Pescarului 3* - pachet complet LACURI + LETEA 2017
Am participat la programul de Rusalii din 1-5 iunie 2017. Totul a fost perfect cu exceptia mesei de ..
Andra postat la: 12/06/2017
Excursie de o zi in Delta Dunarii cu salupa Elfi - program PRIVAT
Destindere si relaxare in mijlocul naturii. Recomand cu caldura oricui. Alaturi de un capitan de car..
Ana-Maria Kadar postat la: 06/06/2017
Pensiunea Filippo 3*, Mila 23, Delta Dunarii
Vacanta de Rusalii 2017 a fost un vis! Multumim gazdelor noastre si ghidului Iulian- Negru!- pentru ..
Maria Chirita postat la: 05/06/2017
Sejur in Delta Dunarii 4z/3n, Pelicanul Cret 3* - pachet complet LACURI + LETEA 2017
Am venit ieri din delta impresionat atat de frumusetile acesteia cat si de serviciile prestate de or..
Valentin postat la: 29/05/2017